„Teatrul si imagistica sa constituie un gen privilegiat care are posibilitatea sa reprezinte nelinistea acelui labirint de îngeri, demoni si minuni, care nu este altceva decât salasul dorintelor noastre.“
„Din câte pot sa-mi aduc aminte, primul meu contact cu teatrul s-a petrecut la Cochabamba, Bolivia, când trebuie sa fi avut vârsta de sapte sau opt ani. Bunicii si mama mea m-au dus la Teatrul Achá, într-o loja, si, dintr-odata, luminile s-au stins, s-a ridicat cortina si, pe scena, niste personaje în carne si oase au început sa traiasca o poveste. Iar cele care încarnau întâmplarile acelea ce se înnodau si se deznodau pe masura ce se petreceau nu erau marionete, nici desene animate, nici imagini stârnite de cuvintele vreunei carti, ci fiinte omenesti.
Le zaream si le auzeam fascinat, cu toate ca nu pricepeam mare lucru din ce spuneau. Deodata, unul dintre domni a ridicat glasul si i-a dat o palma unei doamne. Am izbucnit în plâns, iar mama a trebuit sa ma scoata din sala.“
Mario Vargas Llosa s-a nascut în Arequipa, Perú, în 1936. Studiaza literele si dreptul la Universidad Nacional Mayor de San Marcos din Lima si îsi obtine doctoratul în filozofie si litere la Universidad Complutense din Madrid. Traieste o vreme la Paris, apoi la Londra si la Barcelona. Dupa o prima piesa de teatru scrisa în 1952 (La Huida del Inca), pusa în scena dar nepublicata, si un volum de povestiri aparut în 1959 (sefii), recunoasterea vine odata cu Premiul Leopoldo Alas.
Cariera sa de scriitor câstiga cu adevarat în notorietate în momentul publicarii romanului Orasul si câinii, care îi aduce Premiul Biblioteca Breve în 1962, Premiul Criticii în 1963 si care este repede tradus în peste treizeci de limbi. În 1966 vede lumina cel de-al doilea roman al sau, Casa Verde, distins deopotriva cu Premiul Criticii în 1966 si cu Premiul International Rómulo Gallegos în 1967.
Urmeaza o opera vasta, acoperind genuri diverse, de la roman si povestire pâna la eseu, memorii si critica literara, încununata cu recunoasterea internationala si distinctii prestigioase: Conversatie la Catedrala, Pantaléon si vizitatoarele, Orgia perpetua: Flaubert si „Doamna Bovary“, Matusa Julia si condeierul, Razboiul sfârsitului lumii, Cine l-a ucis pe Palomino Molero, Povestasul, Lituma în Anzi, Elogiu mamei vitrege, Caietele lui Don Rigoberto, Paradisul de dupa colt s.m.a.
Considerat de presa internationala un spirit renascentist al vremurilor moderne, Vargas Llosa s-a angajat intens si în viata politica si sociala din tara sa – în 1990 a candidat la presedintia Republicii Perú, dar a pierdut în ultimul tur.
În anul 2010 lui Mario Vargas Llosa i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatura.
