Herta Müller, aceasta autoare atât de neobisnuita, ofera în episoadele biografice care-i alcatuiesc cartea o privire foarte personala asupra scrisului ei, a cautarii obstinate a cuvântului adevarat, dar si asupra epocii.

Cartea e, asadar, deopotriva autoportretul autoarei, permitând cititorului urmarirea unui drum care duce din micul sat banatean, la literatura si la literatura universala, precum si o discutie despre politica si violenta Puterii – portretul unei epoci pline de imperative nedrepte si obtuze, creionata precis si necrutator.

Cu simtul demnitatii personale si cu o morala a lucrurilor simple – a ceea ce nu trebuie facut cu nici un pret -, autoarea nu putea sa nu ajunga în vizorul Securitatii.

Climatul de suspiciune si frica din acel timp e revelator pentru multi dintre noi, fie ca am trait epoca sau nu – fiindca, scriind despre sine si despre germanii din România, Herta Müller scrie implicit despre noi toti cei de-aici. - Fireste, „literatura nu poate schimba toate astea“ – spune autoarea.

„Dar poate inventa prin limba un adevar – fie asta si dupa –, care sa ne arate ce se-ntâmpla în noi si în jurul nostru atunci când valorile deraiaza.

 Literatura îi vorbeste fiecarui om în parte – ea este proprietate privata care-ti ramâne în cap... Nimic altceva care sa ne vorbeasca tot atât de staruitor ca o carte. si care sa nu ne ceara nimic în schimb, în afara de-a gândi si a simti."

Alte consideratii despre scris si singuratatea scrisului, despre autori ce-i sunt aproape Hertei Müller, prieteni sau contemporani – Oskar Pastior, Canetti, M. Blecher, Cioran (prins într-un patrunzator portret) – ori despre Maria Tanase si cântecele ei, întregesc acest volum important, dovedind totodata participarea empatica, sensibilitatea autoarei pentru limba si cultura româna.