Scrise cu remarcabil talent de povestitor, Memoriile lui Valeriu Anania acopera o lunga perioada, din anii '30 ai epocii interbelice, cind, adolescent fiind, frecventa cursurile Seminarului Teologic Central din Bucuresti, si pina in 1993, cind este ales arhiepiscop.

Avem astfel panorama unor epoci si regimuri politice diverse din istoria Romaniei, odata cu imaginea completa a biografiei autorului, de la adolescenta si tentatiile legionare conjuncturale la rolul jucat in tentativa de retragere din functie a Prea Fericitului Teoctist si alegerea lui Daniel ca mitropolit al Moldovei, in 1990.

Memoriile lui Valeriu Anania au inserturi de jurnal si sint redactate in doua etape: o prima parte pina la intoarcerea din SUA, in 1976, iar o a doua parte dupa 2001, cind autorul recupereaza mai vechiul manuscris.

Bartolomeu (Valeriu) Anania a suferit prima arestare in vara lui 1941 in contextul inmormantarii unui legionar notoriu pe atunci, fara sa fi fost participant efectiv la eveniment. Dupa trei saptamani a fost eliberat fara nicio pedeapsa, dar in cazierul sau a ramas fisa cu calificativul „legionar”.

„O eticheta de care, orice-ai face, nu scapi toata viata”, spune Mitropolitul. In luna iunie 1946 a condus greva studenteasca antirevizionista si anticomunista, dupa care a urmat un sir lung de arestari si expulzari. In 1958 este condamnat la 25 de ani munca silnica.

Trece prin tot sistemul concentrationar, inclusiv prin Aiud si este eliberat in 1964, odata cu amnistia tuturor detinutilor politici.

Fragmente: Memorii, Valeriu Anania

~ 1. Patriarhul Justinian ma impresiona prin vigoare si vioiciune, printr-o uriasa putere de munca, prin memoria sa prodigioasa, printr-un spirit administrativ aproape perfect. Mult mai târziu aveam sa descopar în el pe diplomat, pe omul extrem de abil care trateaza cu adversarul de pe pozitii aparent comune. Pe atunci însa vedeam în el numai o „persoana oficiala“, care se bucura de încrederea guvernului comunist si împartasea idei de stânga, ferindu-se însa sa violenteze esenta dogmelor ortodoxe. Îi placea sa povesteasca si nu mi-a fost greu sa aflu ca facuse politica taranista militanta, dar în aripa de stânga a Partidului Taranesc.
 
Nu facea un secret din aceea ca-l gazduise - fiind preot în Râmnic - pe Gheorghe Gheorghiu-Dej dupa evadarea acestuia din lagarul de la Târgu-Jiu (de altfel, era evident ca acea gazduire fusese hotarâtoare pentru rapida ascensiune a preotului Ioan Marina catre vicariatul de la Iasi; mai târziu, într-o închisoare, aveam sa aflu de la un învatator oltean ca reteaua de gazde a lui Dej - de la Târgu-Jiu la Bucuresti - fusese alcatuita numai din taranisti, fara nici un comunist; preotul Marina fusese doar o veriga a lantului).

(...) Hotarât lucru, patriarhul avea vederi de stânga, se declara de acord - chiar în cercurile intime - cu politica generala a guvernului, credea în revolutia socialista si în evolutia lumii catre ea si se straduia sa adapteze viata Bisericii la «vremurile noi

~ 2. Cind mi s'au luat ochelarii, mi-am dat seama ca ma aflu in camera de tortura. Inca de pe scara auzisem un vijiit sinistru; era injectorul de pacura al sistemului calorific; acum aveam nu numai in urechi acel vijiit, care crescuse enorm, ci si in fata ochilor flacarile ce tisneau din injector, ca intr'o gura de iad, napustindu-se spre cazan. Camera de tortura se afla deci la subsol, in centrala termica a cladirii.

Mi s'a poruncit sa stau jos, pe podeaua de ciment. Erau acolo Enoiu, Konig, un ofiter balan, cu pistrui, despre care auzisem ca e "seful batailor", si un alt ofiter in care am banuit – iarasi de prin auzite – un medic. Acestia sedeau in dreapta mea. Din stinga am auzit o voce puternica, rinjind a batjocura:

– A-haa, asta e cu barba!

Era o namila de om, de peste doi metri. Doar in pantaloni si maiou, isi arata pulpele bratelor, groase, cu muschi puternici, si trasnea demonstrativ o vergea pe nu stiu ce, masa sau altceva. Cu el mai erau doi, nu tot atit de voinici. Acesta trebuie sa fie faimosul Brinzaru, mi-am zis, batausul profesionist al Securitatii, care chinuise gereratii de osinditi. Am inceput sa ma rog in gind si i-am cerut lui Dumnezeu ca tot ce se va intimpla sa fie intru rascumpararea, cit de cit, a pacatelor mele celor multe.

Mi s'a ordonat sa-mi las in jos pantalonii si izmenele si sa-mi scot pantofii. Cu o funie mi s'au legat picioarele unul de altul, pe la glezne, cu alta mi s'au legat miinile in fata, apoi mi s'au petrecut genunchii printre ele, iar pe sub ei mi s'a virit o ranga de fier. Doi insi au ridicat ranga de capete si m'au purtat mai intii spre gura cuptorului (am simsit o arsita grozava, a flacarilor ce suflau nebuneste), apoi intre doua capre de lemn pe care se rezemau capetele rangii. Trupul mi se rasucise cu capul in jos, incepeam sa simt singele in timple.

Apropiindu-se, Enoiu mi-a pus o intrebare, ce stiu eu despre banii pe care patriarhul ii are in bancile din strainatate. Nu stiam nimic, atunci auzeam intii de asa ceva. La un semn, Brinzaru m'a trasnit cu vina de bou peste talpi. Mi s'a cutremurat tot trupul de durere.

– Spune! a zis Enoiu.

– Nu stiu, domnule, nimic! am raspuns.

Au inceput loviturile, una dupa alta, date mai intii de Brinzaru, din dreapta, apoi de celalalt, din stinga. Cel de al treilea tinea de capatul funiei in asa fel incit, cumpanit pe ranga, trupul sa-mi stea cu capul cit mai jos si talpile in bataia vergelelor. Imi propusesem sa fac toate eforturile posibile sa nu pling, sa nu ma vaiet, sa nu tip, sa nu urlu. Gemeam numai si sopteam: Pentru pacatele mele! pentru pacatele mele!... Cite lovituri sa fi fost? Am lesinat.

Despre autor:

Valeriu Anania (IPS Bartolomeu Anania) este arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului. Nascut in 1921, in judetul Vilcea, absolva Seminarul Teologic Central din Bucuresti. Se inscrie la Facultatea de Medicina si la Conservator in Cluj, de unde este exmatriculat de noile autoritati comuniste.

Ulterior, isi continua studiile de teologie la Academia Andreiana din Sibiu. Se calugareste in 1942, iar intre 1966 si 1976 indeplineste diferite functii in cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane din America. In 1990, face parte din Grupul de Reflectie pentru Innoirea Bisericii. Arhiepiscop din 1993, devine mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului in 2006.

A publicat numeroase volume de literatura (debut in 1936, in revista "Vremea"), obtinind Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor in 1982. Dintre lucrarile religioase, amintim Filele de acatist (1976) si o editie jubiliara a Bibliei (2001) in ingrijirea sa.