Luminile si umbrele sufletului (În lectura lui Gabriel Liiceanu)

„Cartea aceasta nu vrea sa fie altceva decât o calauza catre adevarul despre noi însine, pe un drum la fel de greu de deslusit ca acela din Calauza lui Tarkovski.

Dar nu de negasit.

Omul este o fiinta complicata si ambigua, dar nu indescifrabila.

Destul de chinuita si de vulnerabila, dar nu damnata. Iar sufletul sau este în stare sa compenseze urâteniile si josniciile naturii sale cu neverosimile biruinte si elevatii...“

PETRU CRETIA

„Am citit câteva capitole din Luminile si umbrele sufletului pentru ca îmi e din ce în ce mai dor de Petru Cretia.

Omul acesta, care era capabil sa coboare în viata cât mai jos,pentru a fi sigur ca nu are sa-i scape nici unul dintre abisurile ei de abjectie, se ridica cu o nemaipomenita usurinta catre tot ce era mai pur.

Ai fi zis ca, pentru a ajunge-n vârf, avea nevoie sa bata pe treapta cea mai de jos a caderii. „Jos“- ul îl catapulta.

De aceea, tot ce era înalt în el era excesiv. Scria sublim dintr-o urgenta a compensarii.

Parea ca experimentase toate viciile, pentru a putea vorbi cu competenta de spre virtute.

Putea simti orice si putea gândi orice. stia tot, citise tot.“

GABRIEL LIICEANU