„Nu mai tin minte întocmai când mi-a venit ideea acestui volum.

E bine sa te cateri din când în când pe acoperisul lumii, mi-am spus, si sa râzi de tine si de altii, cu dorinta de a scapa macar o clipa de masca grava pe care ti-au întiparit-o pe figura filozofia, textele speculative si scrisul «încruntat».

Stiam însa ca riscul de a te face de râs propunându-ti sa-i faci pe altii sa râda era mare. De altfel, un autor al editurii, cel putin la fel de «serios» ca si mine, ratase experienta evadarii în registrul comic.

Culmea e ca tocmai eu îl sfatuisem sa renunte la ideea publicarii! Nu ma ascultase.

La capatul esecului, fara sa-mi poarte pica, îmi spusese obidit ca e mai usor sa faci un cititor sa plânga decât sa râda. Daca voi pati si eu la fel? m-am întrebat, dupa ce am pus laolalta cele 14 texte care se voiau pline de haz...“

– GABRIEL LIICEANU

„Va închipuiti cât de mare mi-a fost uluirea sa vad, în toamna, desi spusesem clar ca mi-am retras cartea, vitrina librariei Humanitas de la Cismigiu plina cu exemplare ale volumului Ludice. Exercitii de umor criptic. Eram compromis pe vecie!

Am sunat-o pe doamna directoare a editurii, care, jenata, mi-a povestit ca, dupa cearta crâncena dintre mine si editor, editorul insistase ca volumul sa fie totusi publicat, «ca sa nu va pierdem ca autor».

Am anuntat-o ca, pentru acest afront echivalent cu o tentativa de compromitere, voi da editura în judecata si voi cere despagubiri de un milion de euro.

Asadar nu uita, draga cititorule: acest volum a aparut fara acordul autorului. Aceste pagini nu ma reprezinta! De altfel, în locul meu ca autor, contractul cu editura a fost semnat de Liiceanu ca editor.

Nu ma îndoiesc ca acest siretlic va fi scos la lumina de instanta. Voi cere si expertiza grafologica, desi, semnaturile fiindu-ne identice, nu stiu cum vor iesi din încurcatura doamnele si domnii judecatori.“