Lucrarea „Eminescu, poem cu poem. Luceafarul” ne dezvata de toate vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat în limbaj de lemn poezia eminesciana. Alex. Stefanescu ne face din nou cunostinta, de data aceasta în cuvinte simple si idei proaspete, cu cea mai cunoscuta poezie din literatura româna.

Analiza sa cuprinde observatii fresh si referinte culturale pe gustul elevilor, tinerilor si iubitorilor de literatura care (re)descopera astazi poezia eminesciana.

Numai un scriitor de geniu poate crea un personaj care sa ajunga mai cunoscut decât el. Asa cum Hamlet egaleaza celebritatea lui Shakespeare, iar Don Quijote pe cea a lui Cervantes, si Eminescu este concurat ca notorietate de unul dintre personajele sale, luceafarul.

Mai mult decât atât, poetul a fost numit pâna la satietate „luceafarul poeziei românesti”, sintagma despre care Alex. Stefanescu spune ca este considerata în prezent o expresie uzata din limba de lemn a omagierii lui Eminescu.

Renuntând la limbajul bombastic în care a fost prezentat pâna acum, criticul literar subliniaza frumusetea literara a straniului love-story dintre luceafar si Catalina.

Este o poveste de neuitat, comparabila cu alte iubiri irealizabile (sau posibile numai prin sacrificiu) întiparite în memoria noastra culturala, precum aceea dintre Zeus, stapânitorul cerurilor, si Europa, printesa feniciana, cea a lui Romeo si a Julietei, si precum povestea dintre riga Crypto si lapona Enigel din poemul lui Ion Barbu.