Jenkins este englez pāna īn maduva oaselor si teribil de māndru de acest lucru.
De fiecare data cānd calatoreste īn strainatate, īsi anunta nationalitatea cu glas tare si se īnarmeaza cu melonul si cu umbrela strānsa cāt mai atent.
Ca multi din generatia sa, Jenk īnsa nu prea are cuvinte de lauda despre francezi, un popor ciudat care nici macar nu īntelege ce-i cu jocul de crichet.
Dar se vede nevoit sa recunoasca faptul ca francezii se pricep de minune la bucatarie, astfel ca, īntr-o buna zi, accepta afabil invitatia lansata de cei doi parteneri de afaceri parizieni de a lua prānzul īmpreuna; sau, cum ar spune el, de a īmbuca si ei ceva īntre doua afaceri.
Tocmai el, care nu se atinge niciodata de o māncare cu un nume pe care nu īl poate pronunta.
Si asa īncep aventurile cu furculita, cutitul si tirbusonul pe meleagurile Frantei.
