Jurnalul unui taran de la Dunare
Cum am putea sa definim mai exact conceptul de „taran de la Dunare”?
Le Petit Larousse propune explicatia urmatoare: „barbat cu o înfatisare grosolana si de o sinceritate brutala”. […]
Înfatisarea este putin importanta pentru mine si pentru cititorul meu. Termenul grosolan cam scârtâie în tentativa asta de sinteza topo-fizionomica.
„Sinceritate”, da; „brutala” e în plus, orice sinceritate deranjând liniile conventionale ale artei si puterii de a trai.
„Înfatisarea grosolana” descinde fara îndoiala din arborele stiintelor umane, atât de orgolios si de vid, al secolului al XVIII-lea si el priveste pe orice taran ca pe un necioplit si un înapoiat, încremenit în prejudecatile lui religioase si în filosofia lui primara, ramasa departe de binefacerile si luminile progresului. […]
Fiintele umane apartinând civilizatiilor traditionale, cum se spune, se afla situate deodata pe o linie antiprogresista, fara îndoiala, dar foarte evoluata cât priveste ordinea interioara pe care-o poseda si care, desi le obliga sa respinga religiile materialiste, le fac sa participe la o bogatie spirituala care-i lipseste în aceeasi masura cetateanului-frigider ca si tovarasului-sputnik.
Este vorba aici de o rasa spirituala, daca pot spune asa, care accepta în aparenta ordinea asfaltica a ideologiilor, dar continua sa-si practice filosofia si religia, de altfel strâns înrudite.
Vintila Horia
Se poate afirma ca Jung a facut mult pentru a trezi spiritele. Dar si cercetarile în domeniul fizicii, arheologiei, oceanografiei si al istoriei religiilor. Locuim într-un timp al profunzimilor, zenit si nadir, un timp al sufletului pus pe cruce, în sensul care îi convine cel mai mult, iar asta este fericirea, vreau sa spun bucuria de a cunoaste adevarul, o suferinta subtila care atinge constiinta eternitatii.
Vintila Horia
Exilul îmi aparea ca o problema care-l privea pe Ovidiu, sau pe Chateaubriand, dar în fond nu faceam decât sa ma integrez lui, într-un fel un pic diferit, comparat cu tehnica pasiva a predecesorilor mei, caci eu l-am luat cu asalt, în loc sa ma las eu însumi asediat, transformându-l într-un castel fortificat, al carui senior absolut sunt eu însumi.
Vintila Horia