Libraria Bucuresti, numai carti bune
Libraria Bucuresti, numai carti bune
Vrabia Rosie

Contul meu

Cosul meu

Relatii Clienti

Cum Cumpar ?
NOUTATI
IN LIBRARIE
TOP 10
VANZARI
C. D. DULCAN
SPIRIT SI MATERIE
MEDIUM
MEDICAL
STUDIUL CHINA
DIETA SI NUTRITIE
Aboneaza-te la newsletter
Istoria tradarii la romani, 2 volume
Istoria tradarii la romani, 2 volume
Editura: Eurostampa
Data aparitiei: 2012
Numar de pagini: 800
Numar de volume: 2
Autor(i): Mircea Balan
Editura: Eurostampa
Colectia:

Una din lozincile istoriografilor/ideologilor comunisti era ca "cine stapâneste trecutul va stapâni si viitorul".

Nici un observator atent nu poate sa nu ajunga la concluzia ca istoria noastra a constituit principalul cap de pod în îngenuncherea românilor, un popor nesupus, mereu cârtitor, calauzindu-se mai mult dupa propriul interes decât dupa ...
Apare in curand
CARTI » Librarie online » Istoria tradarii la romani, 2 volume

Istoria tradarii la romani, 2 volume

Una din lozincile istoriografilor/ideologilor comunisti era ca "cine stapâneste trecutul va stapâni si viitorul".

Nici un observator atent nu poate sa nu ajunga la concluzia ca istoria noastra a constituit principalul cap de pod în îngenuncherea românilor, un popor nesupus, mereu cârtitor, calauzindu-se mai mult dupa propriul interes decât dupa lege si ordine, traditionalist si conservator, greu de educat si de instruit, dar cu atât mai usor de manipulat din cauza ramasitelor mentale gentilice.

Cu toate ca a avut vecini mai mult ori mai putin ostili, raul si l-a facut/si-l face mai întotdeauna singur. (Petru Tomegea)

De trasaturile acestea de caracter au profitat cu vârf si îndesat imperiile din jur, mai cu seama noua putere nascuta la Rasarit dupa 1917, de asta data în mod grosier, de-a dreptul frustrant, prin adevarati "cai troieni" naimiti de bolsevici: Mihai Bujor, C. Stere, C. Dobrogeanu-Gherea, M. Roller, Ana Pauker, Bodnarenko si atâtia alti tovarasi de drum politruci/apparatchiki infiltrati/platiti (unii spun ca din Tezaur, n.a.), multi înca activi, pentru a vesteji tocmai cel mai puternic si sanatos curent al vremii de pâna la 1918 conform caruia puterea poate fi generata doar de unire, temeiul înfaptuirii singurei patrii pe care au avut-o vreodata Românii (1918 - 1940); se pare ca principala grija, singura teama "de la origini pâna în prezent" ale imperiului de la est, ale celui otoman, ale celui habsburgic si ale altora au fost ca nu cumva Românii sa aiba o patrie unica, adevarata si puternica unde sa traiasca pentru vecie "într-un cuget si o simtire".

Dupa multi, chiar dintre compatrioti, nici nu ar merita-o, nefiind înca maturizata constiinta unitatii de neam si de tara; cu toate ca a început un nou mileniu, cel de-al treilea, acesta îi gaseste din nou dezbinati, dezarticulati, pe acelasi drum al transformarilor si al "tranzitiei", fara un proiect clar si asumat, ca dovada a lipsei unui suport popular datorat constientizarii si asumarii raspunderii.

Asadar de-a lungul timpului Românii, ca si stramosii lor de altfel, sunt perceputi de altii ca o amenintare

Lucrarea care a stârnit gândurile de fata apartine lui Mircea Balan si are un titlu amar-ironic "Istoria tradarii la români" de la origini pâna la Mihai Viteazul, primul volum, si de la Mihai Viteazul pâna astazi, cel de-al doilea.

Desigur, conationalii s-au tot plictisit citind atâtea istorii, de la cele de culise pâna la cele academice, de la cele referitoare la organizatii secrete, oculte, adevarata fobie la noi, la administratie, scoala, bucatarie, pâna la monografia ultimului catun.

Dar sa localizeze strict la români tradarea nu s-ar fi asteptat nimeni, cu atât mai mult cu cât, slava Domnului! au avut parte de ea si altii, iar materia învatata de toti la scoala nu prea face referiri, ba din contra, la asemenea incidente/accidente. Noi stiam ca stramosii nostri si-au aparat glia cu eroism, n-au râvnit niciodata la ce nu le apartinea, iar de la Burebista la Iliescu este doar o evolutie "pozitiva" (pleonasmul nu ne apartine, n.a.), românii mostenind de la daci si de la romani, de la Decebal si Traian cele mai alese virtuti, astfel ca dupa atâtia tatuci si tot atâtea progrese am ramas în urma, în sfârsit, cu mai bine de jumatate de veac fata de tarile civilizate (scuzati ironia! n. a.), ba chiar si fata de compatimita Albanie, cu vreo câteva zeci bune de dolari la venitul mediu pe cap de locuitor.

Din Istoria lui Mircea Balan dispar aproape cu totul legendele si poemele eroice prin care autorii, mai cu seama ai manualelor scolare, dar si ai altor lucrari de specialitate, aduc imnuri, ode si elogii nemasurate înaintasilor, citeaza copios traditii, balade si legende, fara nici un fel de discernamânt, de ochi critic, poate cu speranta ca ceva tot se va rasfrânge pâna la urma si asupra lor, încât nu trebuie sa mire pe nimeni ca specialistii straini nu prea le iau în seama (a se vedea cazul ultimului tratat academic de istorie, n. a.).

Nimanui nu i-a trecut prin cap, fireste, ca ceea ce scriu istoricii, sau macar unii dintre ei, n-ar fi adevarat.

Însa socul este coplesitor când afli ca, pe lânga cele arhicunoscute, istoria noastra este, în fond, un lung sir de tradari, defectiuni pe câmpul de lupta care de care mai odioase si mai nerusinate, mai lipsite de onoare si de dragoste de tara, (ultima trasatura ulcerându-ne existenta, n. a.), tratate si întelegeri încalcate, nu numai de catre români, dorinta de a obtine puterea si de a o mentine cu orice pret etc.

Eroi dintre cei mai merituosi, domnitori cu dragoste de tara, personaje ilustre implicate în propasirea neamului binemerita de la urmasi respect si recunostinta, însa imaginea lor nu se poate sa nu fie amestecata si într-o fapta necugetata, degradanta, de la regicid la înlaturarea miseleasca a adversarului, chiar daca acesta era sot/sotie, fiu/fiica, tata/mama, ruda ori nu, fara exceptie, mai ales daca e vorba de putere politica.

Despre o judecata dreapta nici nu poate fi vorba, asemenea "fineturi" europene nascându-se cu adevarat de abia dupa Cuza

Nicaieri în lume, în afara de Asia poate, popoarele nu si-au ucis ori alungat cu mai multa pofta conducatorii, de la Burebista pâna la Ceausescu.

Nicaieri în lume mârsavia nu ajunge în sfere atât de înalte ca în spatiul carpato-danubiano-pontic: hiclenirea si hainirea sfetnicilor, deseori chiar a domnilor, sotii de voievozi, si nu numai, disparute pentru a face loc altora, drept este ca nici ele nu s-au lasat "mai prejos", (vezi sotiile Movilestilor, n. a.), surori si frati care se omoara pentru tron/mostenire/avere sau îsi trimit copiii cu buna stiinta la moarte, si nu este vorba de Brâncoveanu aici, uriase sume de bani publici dosite si ramase în buzunare proprii; în lipsa curajului, pârâciuni la toate "portile", fel de fel de "facaturi" pe care istoria nu le mai poate descâlci în vecii vecilor: asasinarea lui Mihai si Tudor, se pare, caz unic, cu acordul generalilor proprii, pierderea unor teritorii mostenite de la stramosi fara a se trage macar un foc de arma, teritorii locuite de fratii nostri, armistitiul cu sovieticii urmat de ocuparea militara abuziva, fara razboi, a arealului national, revolutia...

Dar parca nimic nu doare mai mult decât tradarea lui Decebal de catre apropiati, razboirea lui Stefan cu Vlad Tepes si cu Iancu de Hunedoara, binefacatorii sai, atacarea lui Matei Basarab de catre Vasile Lupu.

Sau rusinarea Doamnei Movila de catre turci fara ca macar un palos moldovean sa iasa din teaca.

Oricine s-ar întreba de ce manualele, cursurile si chiar lucrarile academice ocolesc cele mai multe dintre asemenea evenimente, omitând prezentarea completa, corecta, clara, categorica a greselilor, a gafelor, a pacatelor noastre.

Probabil ca prof. francez Jacques Julliard are dreptate afirmând ca noi, Românii, continuam sa suferim din cauza incapacitatii de a ne privi trecutul în fata (apud "22", Nr. 725), o acuza grava, trecuta neobservata, dar din fericire valabila doar pentru "rinocerii" si "dinozaurii" epocii de aur, aflati, bineînteles, în aceleasi posturi, cei ce se opun cu îndaratnicie publicarii în totalitate a documentelor istorice relevante, mai ales recente, si chiar a operelor integrale ale înaintasilor, cazul cel mai elocvent fiind acela al poetului national.

Mentalitate deficitara, paguboasa, privând de adevar, care, se stie, este temeiul libertatii, generatii întregi. Din cât se cunoaste, a omite e sinonim cu a minti si nimeni nu poate folosi, fara grave consecinte în timp, minciuna în educatie.

Oricine percepe aici un semn al neputintei de a recunoaste barbateste niste pacate, de care, mai devreme sau mai târziu, fiecare cetatean se va lovi, caci lipsa unei judecati drepte si cinstite cu noi însine ne-a afectat si ne afecteaza ca un blestem. Spovedania este un însemn al puterii si o garantie a îndreptarii, iar ascunderea, tainuirea celor vadite, stigmat al slabiciunii.

Istoricul Balan, asemeni lui Lucian Boia si altora, pare sa nu ierte nimic, punând în discutie tot ce îi ofera izvoarele cercetate, corelând documente si pareri, încercând sa prefigureze un sens, o noima atâtor sovaieli, întoarceri si rastalmaciri.

Uneori gaseste explicatii, cauze, motivatii de unul singur, alteori citeaza istorici, oameni politici, filosofi, sociologi, scriitori realisti care au rascolit, au rasucit în inima noastra adevaruri dureroase, daca nu tragice, cu speranta ascunsa ca se poate învata ceva macar acum, când, orice s-ar spune, Românii au scapat, draga Doamne, la libertate.

Daca ar fi sa se evidentieze în ordinea importantei si a ocurentei punctele slabe ale parcursului nostru prin "vremi", dintre toate pare sa se detaseze inapetenta conducatorilor români pentru carte si pentru învatatura, fiindca de la Burebista pâna la Cuza scolile noastre, dinafara celor confesionale, au fost de-a dreptul inexistente, insignifiante în comparatie cu tarile în clubul carora vrem sa fim primiti.

Astfel, în timp ce în spatiul dunarean dainuia barbaria, Irlanda avea scoli academice în care învata viitoarea elita a Europei (secolul al VI-lea, n. a.), cu mult mai devreme de aparitia primelor "tari" românesti, la sfârsitul primului mileniu, scotienii au scoli de rang universitar, iar înainte cu doua veacuri ca Musatinii si Basarabii sa-si casapesca fratii concurenti la domnie, englezii învatau deja la Oxford (1133) iar francezii la Sorbona (1257).

De la origini pâna în prezent, nici unui conducator nu i-a dat prin cap ca ramânerea noastra în urma are o singura cauza si un singur leac - învatatura temeinica.

Daca nu ar fi existat universitatile lui Cuza si reformele lui Spiru Haret asociate unei generatii de intelectuali devotati, sacrificati apoi (cu cinismul de rigoare al Anei Pauker: "vinovat, nevinovat / canalul treb[ui]e terminat", n. a.) asemeni mucenicilor în temnitele comuniste, tara, poporul si limba româna ar fi disparut pentru vecie.

În timp ce marile culturi europene îsi modernizeaza scolile, doctrina si legislatia referitoare la instructie si educatie, (vezi cazul recent al Primului Ministru englez care si-a asumat raspunderea în Camera, fiind la un pas de a-si pierde mandatul, n. a.), în România nu exista preocupare mai înalta decât îndobitocirea / îmbrobodirea (a se citi fraierirea) electoratului si câstigarea puterii politice.

De dotare ori logistica instructionala nici nu poate fi vorba, neavând termeni de comparatie.

Amartya Sen, premiul Nobel în l998, sustinea cu argumente de bun simt ca libertatea si suprematia unei natiuni sunt date de catre învatamânt si sanatate, însa când au fost acuzati în media de iresponsabilitate si de lipsa de patriotism, politicienii nostri au sarit ca arsi. Doar atât. Fara nici o consecinta.



Majoritatea faptelor urâte ale istoriei noastre se datoreaza lipsei unui cod de legi simple, clare si acceptate / aplicate

Astfel ar fi putut fi salvate vietile nenumaratilor pretendenti la succesiune, a stolnicului Cantacuzino, eminent istoric dar si maestru al sforariilor politice, a lui Miron Costin, cronicarul, ale atâtor personalitati disparute naprasnic în conflictele si rivalitatile vremurilor de restriste.

Contrar celor sustinute de mai marii eclesiastici ortodocsi, cele zece porunci au prins destul de greu la Români, iar legile si respectul pentru ele înca treneaza.

Vina este cautata întotdeauna la altii, iar cei puternici se ascund în spatele privilegiilor.

Neavând vreodata un cod cavaleresc al onoarei si al demnitatii, multi dintre noi si-au pierdut respectul pentru valoarea morala, devenind ferventi delatori sau îmbogatindu-se peste noapte pe spinarea saracului si a vaduvei.

Vina nu este numai a lor, ci si a sistemului care a creat asemenea orori / erori umane.

Pe care Istoria ar dori sa nu le mai vada repetate.
Carti scrise de acelasi autor:
Mircea Balan - Istoria tradarii la romani, 2 volume
Mircea Balan - Istoria violentei la romani, 2 volume (apare in curand - solicita acest produs)
Mircea Balan - Istoria betiei la romani (apare in curand - solicita acest produs)
Mircea Balan - Istoria tradarii la romani, 2 volume (apare in curand - solicita acest produs)

Ce parere ai despre cartea "Istoria tradarii la romani, 2 volume" ?

Cine a cumparat Istoria tradarii la romani, 2 volume, a mai cumparat si:
Strategia creativa in publicitate
Bonnie L. Drewniany, A. Jerome Jewler
Ivanhoe
Walter Scott
Manual de Matematica M4 pentru clasa a XII-a
Petre Nachila
MedEx 2011. Medicamente explicate 2011
M. Negru, L. Anghel
Abonare
Relatii clienti
termeni si conditii
ANPC
| Despre noi | Carti Online | Reguli confidentialitate | Sitemap |
© LIBRARIA BUCURESTI ONLINE