Isihasmul este redescoperit. Lumea afla despre el, se apropie de el, vrea sa practice. Acest interes sporit se constata mai ales in spatiul ortodoxiei, unde isihasmul este "la el acasa". Catolicismul recupereaza si el isihasmul, Vaticanul da un indemn la integrarea acestei practici in viata spirituala. Astfel, in anii nostri, inceteaza definitiv o polemica veche.

Polemica isihasta a inceput la 1341, intre doua personalitati simbol: ortodoxul Grigorie Palamas de la Muntele Athos, adept al contemplatiei si aparator al isihastilor, si dominicanul Varlaam din Calabria, adversar al contemplatiei, adversar al rugaciunii isihaste, adept al autoritatii sacramentelor, al celor 7 taine.

Polemica aceasta, discutata cu obida de unii teologi, trebuie apreciata ca un catalizator formidabil: gratie ei, isihasmul a castigat contur precis, fundamentare teologica si filosofica, transformandu-se - din exercitiu individual izolat (datand din paleocrestinism), - in curent spiritual structurat.

Isihasmul (din grecescul hesychia = tacere, liniste si concentrare interioara) este o traditie contemplativa datand din primele secole ale erei crestine. El se organizeaza ca o miscare de renastere spirituala cu numele de "isihasm" in secolul XIV, pe Sf. Munte Athos. Dar practica "rugaciunii neintrerupte", care sta in centrul acestui curent innoitor, dateaza din vechime. Emblematice sunt cuvintele ingeresti, auzite in minte de Arsenie cel Mare (354-449), pe cand era un senator roman; cuvinte care i-au "programat" restul vietii, spre isihasm in Nitria (Egipt): "Tace, fuge, quiesce" (Taci, fugi, linisteste-te)".

 Vasile Andru