La fel ca si celelalte tratate traditionale timpurii de yoga, atât stilul, cât si viziunea specifica situeaza fara îndoiala Gheranda Samhita în cadrul traditiei tantrice si sivaite, si nu al celei vedantice; mai exact, el se integreaza îndeosebi ca un element particular în ansamblul metafizicii si misticii scolii spirituale Kaula si al sivaismului de tip Pasupata, în cadrul caruia era adorata cu precadere ipostaza lui Siva numita Pasupati („Pastorul cel bun? sau Ghidul spiritual al tuturor fapturilor).

De asemeni, este demn de mentionat aici existenta unor afinitati certe ale acestui tratat si cu traditia Natha-yoghinilor, al carei întemeietor este considerat a fi (ca si în cazul traditiei Kaula a sivaismului din Casmir) însusi Siva Adinatha (Siva în ipostaza de Suveran Absolut al întregii manifestari).

În calitatea sa de lucrare apartinând traditiei sivaite (care, la rândul ei, apartine marelui ansamblu al traditiei tantrice), Gheranda samhita ofera aproape în exclusivitate procedee spirituale care tin de asa-numita „Cale a fiintei individuale si limitate? (Anavopaya) sau prima treapta initiatica fundamentala din cadrul sivaismului casmirian, cea în care efortul personal si purificarea interioara sunt esentiale pentru transformarea spirituala.

Cu toate acestea, tehnicile yoghine secrete revelate aici permit practicantului perseverent – asa cum tratatul mentioneaza în mod repetat – atingerea succesului deplin în yoga, ceea ce înseamna atât dobândirea de numeroase puteri subtile sau oculte extraordinare (siddhi), cât si uniunea extatica si identificatoare (mukti) cu Dumnezeu însusi.