„M. Blecher a fixat ca pe fluturi cosmarele în slove: acul a întepat numai viermele, dar aripile cu polen continua sa bata.“ (Sasa PANA)

„Voi mai avea vreodata curajul sa ma vait de ceva? Voi mai avea nerusinarea sa am capricii, indispozitii, enervari?… El traieste în intimitate cu moartea. Nu cu o moarte abstracta, nebuloasa, cu termen lung. E moartea lui, precisa, definita, cunoscuta în detalii, ca un obiect. Ce îi da curaj sa traiasca? Ce îl sustine? Nu e nici macar disperat. Nu înteleg, marturisesc ca nu înteleg.“ (Mihail SEBASTIAN)

„Inimi cicatrizate" este o capodopera… o carte pe care ar trebui s-o avem mereu la-ndemâna si s-o citim iar si iar.“ (Paul BAILEY)

„Bolnavul are tot timpul din lume, orele lui se dilata si intra într-o contradictie de nerezolvat cu timpul omului sanatos, care se contracta de griji multe si marunte. Fata de colegii de generatie, atât de vitali, traind atât de intens si meditând de departe, chiar daca obsesiv, la straina moarte, Blecher este prizonierul unei lumi pe dos: pentru el moartea e intensa, familiara, apropiata si viata e straina. Blecher nu se complace în suferinta. Întreaga lui viata este o contrazicere a ideii ca boala umileste.“ (Ioana PÂRVULESCU)

Max Blecher este unul dintre acei rari oameni care, nu cu intentie sau cu ostentatie, ci prin chiar viata lor — uneori, ca în cazul de fata, foarte scurta —, reusesc sa ne predea o lectie nu tocmai comoda: decenta suferintei. Iar în literatura româna este poate singurul autor care a jucat „pâna la ultimele jetoane“, relatând în timp real si cu maxima luciditate, fie direct, la persoana I, fie la per-soana a III-a, o experienta a drumului catre sfârsit ce depaseste cu mult limita comuna a suportabilului si a imaginabilului.

Ilustratia copertei: desen în tus negru si rosu de M. Blecher. Coperta reproduce afisul filmului "Inimi cicatrizate" în regia lui Radu Jude, 2016.