„În Hristos se descopera scopul creatiei: unirea firii umane cu cea divina într-o depasire paradoxala care înnoieste firea umana si îi confera un mod dumnezeiesc de a fi. Aceasta depasire care duce firea umana la desavârsire se numeste iubire. [...]

Iubirea este chipul lui Dumnezeu, expresia centrala a întregii noastre cugetari referitoare la icoana. În iubire Dumnezeu se face vazut ochilor nostri, în ea putem sa intram în legatura cu viata lui Dumnezeu spre a ajunge la deplina asemanare cu Dumnezeu.

În ea, sub îndrumarea ei, gasim centrul teologiei icoanei.
Tema cartii de fata este chipul omenesc al lui Dumnezeu; si din acest punct de vedere este o carte despre icoane.

Artistii si teologii au meditat la taina acestui chip si au încercat sa-i dea o expresie; sursele cugetarii sunt, înainte de toate, Sfintii Parinti ai Bisericii, marii maestri din istoria crestinismului primelor secole.

[...] Cu cât cititorul se va adânci mai mult în text, cu atât va fi mai fascinat de profunzimea si de supletea teologiei Sfintilor Parinti si, prin urmare, va recunoaste din ce în ce mai bine cât de înrudit este cuvântul acestora cu chipul reprodus de iconar.“ (Christoph SCHÖNBORN)