Libraria Bucuresti, numai carti bune
Libraria Bucuresti, numai carti bune
Cartea occidentala a vietii si a mortii

Contul meu

Cosul meu

Relatii Clienti

Cum Cumpar ?
NOUTATI
IN LIBRARIE
BESTSELLER
TOP 20
12 CARTI DESPRE
LUMEA IN CARE TRAIM
GANDESTE SI
MANANCA INTELIGENT
Aboneaza-te la newsletter
ANPC
Termeni si Conditii
Fuga spre campul cu ciori
Fuga spre campul cu ciori
Editura: Cathisma
Anul de aparitie: 2012
Numar de pagini: 200
Autor(i): Savatie Bastovoi
Editura: Cathisma
Disponibilitate: In stoc

Fuga spre cîmpul cu ciori este povestea unei iubiri zbuciumate dintre un tata propagandist al ateismului stiintific si un fiu monah.

Jertfa avraamica este rasturnata: tatal renunta la fiul devenit credincios pentru a ramîne fidel ateismului pe care l-a slujit toata viata.

Povestea, scrisa la persoana întîi, abunda în detalii de mare ...

Pret: 23,00 lei
buc.
CARTI » Beletristica » Fuga spre campul cu ciori

Fuga spre campul cu ciori

Fuga spre cîmpul cu ciori este povestea unei iubiri zbuciumate dintre un tata propagandist al ateismului stiintific si un fiu monah.

Jertfa avraamica este rasturnata: tatal renunta la fiul devenit credincios pentru a ramîne fidel ateismului pe care l-a slujit toata viata.

Povestea, scrisa la persoana întîi, abunda în detalii de mare intimitate si sinceritate, motiv pentru care publicarea ei a devenit posibila doar dupa moartea tatalui.

Cartea apare în aceeasi perioada în care un alt roman semnat Savatie Bastovoi, tratînd tema copilariei si a propagandei, Iepurii nu mor, apare la Paris, la prestigioasa editura Jacqueline Chambon (Actes Sud).

Cele doua carti nu se intersecteaza, ci doar se completeaza reciproc.

Fuga spre cîmpul cu ciori nu este asadar o continuare la Iepurii nu mor, ci mai degraba o carte sora, zugravind împreuna tabloul vietii într-o lume din care Dumnezeu a fost izgonit.

Fragment:

De fapt, citise o data Biblia. Nu toata, dar o citise. Cred ca era prin clasa a sasea sau a saptea. Era pionier, un pionier adevarat. stia ca Dumnezeu nu exista si ca Biblia e o carte cu foarte multe greseli, scrisa de oameni necarturari, pentru a prosti poporul.

stia o gramada de minciuni care erau scrise în Biblie, tatal sau i le spusese. De exemplu, aceea ca balena l-a înghitit pe Iona si pe urma l-a scos afara întreg. Balena are gura mare, e adevarat, ar fi putut sa încapa Iona întreg, chiar în picioare. Dar cei care au scris Biblia, daca nu stiau biologie, nu stiau ca balena are o gâtita subtire cât un pahar de doua sute de grame.

Erau si alte minciuni: aceea ca în corabia lui Noe au încaput atâtea animale, ca lumea are numai sapte mii de ani, ca omul a fost facut din lut. Într-un cuvânt, o carte plina de minciuni.

Evangheliile erau altfel. Erau tocmai patru si semanau între ele, numai începutul era altfel. Dar le-a citit pe toate. Nu stie ce era cu el, dar le tinea minte aproape pe de rost. stia bucati întregi si le spunea la babe, si chiar la copii, când se jucau.

Nu era vorbaret deloc, chiar vorbea rar de tot, iar cu strainii nu vorbea deloc. Dar odata s-a dus la baba Tania dupa lapte si i-a vorbit din Biblie. Femeia i-a spus sa se aseze pe lejanca si sa bea o cana de lapte cu învârtita, iar ea s-a dus fuga sa o cheme pe sora ei, care traia peste drum.

S-au asezat amândoua în fata lui si-l îndemnau sa le vorbeasca din Biblie. Ele erau credincioase, dar nu au citit niciodata în Biblie, auzeau pentru prima data ceea ce le povestea el. Nici nu întelegea cum credeau, daca nu stiau în ce cred. Totusi ele credeau. Iar el bea lapte si le povestea totul, asa cum a citit, cu tot cu numele acelea grele jidovesti, ca le tinea minte pe toate.

Se vedea ca femeile erau foarte bucuroase si nu mai vroiau sa-i dea drumul sa plece. Se mirau ca fiul lui Valentin Stepanovici vorbeste asa de frumos din Biblie. Îi tot spuneau: “Ei, mai Stefanica, sa cresti tu oleaca mai mare si sa te duci sa înveti, sa vii sa ne fii un popusor.

Tare bun popusor ar iesi din tine. Am avea si noi biserica noastra în sat, nu ne-am mai duce peste deal.”

“Eu va povestesc din Biblie – le-a zis el – dar eu nu cred în Dumnezeu. Dumnezeu nu exista.” “Nu zi asa – spuneau femeile fara suparare – nu se poate sa spui asa.”

Sîntem adevarati doar atunci cînd plîngem

Apostolul Pavel a spus ca nimeni nu stie ce este în sufletul omului, decît numai Dumnezeu si omul însusi.

Dar uneori se întîmpla ca nici noi însine nu mai stim ce e în sufletul nostru. Oamenii au atîtea fete încît nu îti poti da seama care e cea adevarata.

Poate ca cea care persista cel mai mult?

Ne suparam, ne bucuram, sîntem zgîrciti, iar alteori darnici, uneori prea aspri, alteori usuratici. Putini sînt oamenii constanti, fie în rau, fie în bine. Si eu am atîtea fete si în toate ma regasesc atît de mult încît nici nu mai stiu care ma reprezinta cel mai bine, cu alte cuvinte, cu care dintre toate aceste fete voi merge la judecata?

Iar acest camelionism nesuferit si pentru mine si pentru cei din jur l-am mostenit de la tatal meu. Acest amestec de rau si bine este fara îndoiala o boala care, atunci cînd nu-L ai pe Dumnezeu, poate motiva cele mai nesabuite fapte.

Cred ca cele mai cumplite fapte în istorie n-au fost savîrsite de oamenii rai cu desavîrsire, ci de aceia care aveau în sine amestecat raul cu binele. Caci nu-i asa, cine ar urma un om rau cu desavîrsire?

Raul nu e atît de rau daca nu are în el amestecat si putin bine.

Odata, cînd am fost la Essex, am avut o discutie cu arhimandritul Zaharia, una din acele discutii care te urmaresc toata viata.

Am ajuns sa discutam despre lacrimi pentru ca e o boala a începatorilor sa discute despre lucrurile înalte, iar lacrimile sînt un rod al înaltimilor.

Atunci parintele Zaharia mi-a zis un lucru pe care nu pot sa-l uit. Anume ca noi, oamenii, sîntem adevarati doar atunci cînd plîngem. Nu mai stiu daca aceasta vorba îi apartinea sau daca a auzit-o de la duhovnicul sau, parintele Sofronie, cert este ca acest înteles al omului nu-l mai auzisem, desi era atît de evident.

Stiu ca se poate face o întreaga filozofie despre lacrimile false, dar nu despre asta este vorba. Plînsul este la fel de firesc ca si rîsul. Cred ca ar trebui sa plîngem cel putin la fel de des precum rîdem.

La un moment dat oamenii au început sa considere plînsul ceva rusinos, o expresie a slabiciunii. Dar e la fel de adevarat ca si rîsul poate trada o slabiciune. Ma gîndesc ca Prorocul David, care era un ostas neînfricat, plîngea de multe ori, marturisind ca pîna si asternutul si-l uda cu lacrimi.

Desigur era o alta lume. Astazi barbatii nu mai poarta razboaie, nu mai strabat paduri în cautarea vînatului, nu mai sînt amenintati de animalele salbatice, de stihii, în schimb nu plîng. Aceasta incapacitate de a plînge pare sa fie singura calitate a barbatilor de azi.

Tata plîngea usor si acesta era un mare paradox. Era un barbat zdravan, ursuz si care vorbea tare. Daca te chema sa-ti spuna ceva, aveai impresia ca vrea sa te bata. Chiar si cînd te ruga sa-i dai o farfurie din celalalt capat al mesei parea ca te cearta.

Si cu toate acestea plîngea la filmele proletare. Plîngea cînd vedea batrîni saraci, copii flamînzi si îndeobste cînd vedea vreo nedreptate. Mamica rîdea de el. Acesta era singurul moment cînd mamica îl putea lua peste picior si el nu se supara.

Aici parintele Zaharia avea dreptate sa spuna ca omul e el însusi doar atunci cînd plînge. Nu pot sa uit fata dura a tatei cum se schimba atunci cînd plîngea la filme, stergîndu-si ochii cu mîinile lui late, cu degetele acelea groase pe care nu a purtat niciodata inel.

Atunci tata era el însusi si era atît de curat si atît de bun. Restul era viata cu mizeriile ei, cu saracia si mîndria ei, cu tot ce e strain si însingureaza pe om, ducîndu-l atît de departe de ceea ce ar trebui sa fie el cu adevarat.

Sînt oameni care au plînsul în interior. Acestia sînt cei mai frumosi oameni de pe pamînt.

Acest plîns launtric nu are în el nimic din tristetea si apasarea oamenilor neîmpliniti sau loviti de vreo suferinta. Acest plîns launtric este ca o lumina de dimineata care strabate prin ceata.

Acestia sînt oamenii pe care îi iubesti fara sa stii de ce si revii la ei pentru ca amintirea lor nu te paraseste. Nu este o mai mare bucurie în viata decît aceea de a întîlni un astfel de om. Desi ei pot trece neobservati. Pentru a-i recunoaste trebuie ca si tu sa fi plîns macar odata în viata, sa plîngi de-adevaratelea.

Sînt atîtea lacrimi în lume care se varsa necontenit. Lacrimile suferintei curg sub luminile reclamelor, în orasele mari, în bai, în asternuturi, în masini.

Rasuna atîtea racnete de durere, atîtea suspine, dincolo de buletinele de stiri, dincolo de talk show-urile televizate, dincolo de vacarmul cluburilor de noapte.

Întreaga noastra civilizatie cu noile ei tehnologii care se întrec una pe alta este îndreptata sa ascunda acest plîns, sa ne faca sa credem ca plînsul nu exista.

Dar lacrimile se varsa necontinit si o gramada de oameni îsi traiesc adevarata conditie, aflîndu-se în cele mai sincere, cele mai sfîsietoare momente ale vietii lor, în timp ce noi ne cufundam în nesimtire.

Si doar atunci cînd suferinta da buzna în viata noastra, doar atunci perdeaua indiferentei cade de pe fata lumii. Lumea apare asa cum e ea, cu raul si cu binele ei. Iar deasupra ei, abia atunci, se vede Dumnezeu. Lumina iubirii lui Dumnezeu nu poate fi vazuta decît prin lacrimi, altfel ea ne-ar orbi.

„Probabil nu exista om care, copil fiind, nu s-a repezit sa prinda o pasare. Copiii cred ca pot prinde pasarile cu mîna. Desigur, aceasta este o credinta care se ruineaza cu vîrsta, cînd copiii cresc si li se pare stupid sa se mai avînte dupa pasari.

Pasarile zboara. Unele zboara putin de tot, parca pentru a te momi sa le urmezi. Se muta la o întinzatura de mîna, atît cît sa nu le poti ajunge.

Totul pare un joc. Un joc ce s-ar putea prelungi toata viata daca oamenii nu ar îmbatrîni si pasarile nu ar muri.”

Carti scrise de acelasi autor:
Savatie Bastovoi - Audienta la un demon mut
Savatie Bastovoi - Intre Freud si Hristos
Savatie Bastovoi - Nebunul
Savatie Bastovoi - Audienta la un demon mut
Savatie Bastovoi - Cand pietrele vorbesc
Savatie Bastovoi - Diavolul este politic corect
Savatie Bastovoi - Cartea despre femei
Savatie Bastovoi - A iubi inseamna a ierta
Savatie Bastovoi - Diavolul este politic corect
Savatie Bastovoi - Antiparenting
Savatie Bastovoi - Singuri in fata libertatii
Savatie Bastovoi - Ortodoxia pentru postmodernisti
Savatie Bastovoi - Cand pietrele vorbesc
Savatie Bastovoi - Biserica si scoala in politica Rusiei de la Lenin la Kuraev (apare in curand - solicita acest produs)
Savatie Bastovoi - Cronici incomode
Savatie Bastovoi - Cartea de capatii a ateistului comentata de ieromonahul Savatie Bastovoi (apare in curand - solicita acest produs)
Savatie Bastovoi - Fuga spre campul cu ciori
Savatie Bastovoi - Fuga spre campul cu ciori
Savatie Bastovoi - Iepurii nu mor. Pentru copiii sovietici care au crescut mari
Savatie Bastovoi - Romania ingerilor. O discutie la Saint-Serge, Institutul Ortodox din Paris
Savatie Bastovoi - Sindromul CESAFAC. Cum sa-ti alegi calea in viata in functie de darurile pe care ti le-a dat Dumnezeu
Savatie Bastovoi - Micul Pateric. Povestit si ilustrat pentru copii de parintele Savatie Bastovoi, Audio CD
Savatie Bastovoi - Cartea despre femei
Savatie Bastovoi - Invataturile unei prostituate batrine catre fiul sau handicapat
Savatie Bastovoi - Nebunul, Audio CD
Savatie Bastovoi - Antiparenting
Savatie Bastovoi - Invataturile unei prostituate batrine catre fiul sau handicapat
Savatie Bastovoi - Dumnezeu povestit pe intelesul unei femei

Ce parere ai despre cartea "Fuga spre campul cu ciori" ?

Cine a cumparat Fuga spre campul cu ciori, a mai cumparat si:
Un ev enorm si delicat. Poeti ai veacului de mijloc si ai prerenasterii franceze
Serban Foarta
Sanctuar
William Faulkner
Doar timpul ne va spune
Jeffrey Archer
Jurnal de razboi, volumul 3. Anul 1918
Regina Maria a Romaniei
Relatii clienti
Abonare
Integrala aventurilor lui Sherlock Holmes
Pachet Integrala aventurilor lui Arsene Lupin, 5 volume
| Despre noi | Carti Online | Reguli confidentialitate | Sitemap |
© LIBRARIA BUCURESTI ONLINE