Umorul, satiricul si grotescul au fost dintotdeauna, în volumele sale de versuri, în Levantul si-n Orbitor, în Enciclopedia zmeilor si-n De ce iubim femeile, a doua coarda la arcul lui Mircea Cartarescu, alaturi de cea onirica si vizionara.

În Frumoasele straine ele sunt coarda dintâi. Putine carti din literatura româna de azi îi pot sta alaturi ca naturalete a povestirii si ca ubicuitate a comicului, întins pe toate registrele, de la zâmbetul discret la râsul cu lacrimi.

Cele trei povestiri unite de aceeasi voce narativa, destinsa si fireasca, sunt filme cu camera în mâna, fara nici o emfaza, mizând pe sinceritate si simplitate. Sunt road movies, mai scurte sau mai lungi, cu scriitori, artisti vizuali, politisti si criminali, studente si responsabili culturali, fantome si cineasti, risipiti într-o lume mereu surprinzatoare.