Frumoasa a fost aceasta viata
Un bon vivant care si-a trait viata deasupra dramelor cotidiene si un veritabil roman autobiografic, sub titlul unui faimos vers de Aragon: Frumoasa a fost aceasta viata. Totusi.
Castelan pe linie ereditara, dintr-o veche familie „de roba“, d’Ormesson este si castelanul Literelor franceze: radacinile culturii si entuziasmului, ale onoarei si poftei de viata fiind adânc amprentate în Istoria Frantei si a lumii largi.
Timpul, de multe ori, are rabdare si face dreptate: d’Ormesson scrie onest si pasionat despre lungul sau periplu printr-o viata onesta si pasionata dusa în exemplaritate, cu sute de anecdote din universul ascuns al scriitorilor, al politicienilor si al iubirilor interzise.
Si despre întâlnirea lui cu frumoasa lume româneasca a anilor treizeci: Brâncusi, Cioran, Eliade, Anna de Noailles, Martha Bibescu – pe scurt, o Românie cu o imagine justa. Un deliciu!
Parintii mei primeau multi invitati. Printre siluetele familiare erau, mai ales, doua femei exceptionale, celebre în vremea lor, mult uitate în zilele noastre, si cu care tata se împrietenise: Martha Bibescu si Elena Vacarescu.
Ambele îl cultivau asiduu pe tatal meu, care le aprecia si le iubea mult, si pe una, si pe cealalta.
Iar ele se detestau cu o frumoasa înflacarare.
Aceste doua eminente doamne nu erau singurii cetateni români care au reprezentat limba si cultura franceze.
Tzara, fondatorul grupului Dada la Zürich în timpul Primului Razboi Mondial, era de origine româna.
Sculptorul Brâncusi sau istoricul Mircea Eliade, autor al Mitului eternei reîntoarceri si al Tehnicilor arhaice ale extazului, erau si ei si români, si francezi.
Iar mai târziu aveam sa-i iubesc si sa-i admir mult pe Emil Cioran, moralistul disperat si vesel, autor al Tratatului de descompunere, al Silogismelor amaraciunii, al Caderii în timp, si pe Eugen Ionescu, ale carui piese Cântareata cheala, Scaunele, Regele moare au fost adevarate triumfuri.
Exista roluri minunate si mari actori.
Si exista utilitati. Toti actorii sunt egali. Dar exista vedete de care ne amintim mult timp.
Actori precum Homer, Platon, Alexandru cel Mare, Ginghis Han, Rembrandt, Shakespeare, Goethe, Napoleon, Chateaubriand, Tolstoi, Proust, Churchill, Stalin nu sunt uitati.
Le avem în memorie gesturile si replicile.
Talentul si geniul lor. Sufleorul, plasatoarea, masinistul, decoratorul si machieuza sunt si ei actori. Iar publicul însusi nu este compus decât din actori. Iar multimea de pe strada, strainii în trecere, bancherii, oamenii strazii, bolnavii din spitale, militarii din cazarmi si condamnatii din închisorile lor – toti actori, nimic altceva decât actori.
Pictorii, sculptorii, arhitectii, muzicienii, amantii si scriitorii – niste actori.
Si cititorii actorilor.
Mari sau mici, fericiti sau nefericiti, de geniu sau mediocri, puternici sau sarmani. Toti niste actori, cu rolul lor de jucat.
