Dan Puric prezinta in premiera si cea mai noua carte a sa, "Fii demn"

"Dupa libertate si democratie, cel mai important lucru este identitatea si libertatea", a spus Regele Mihai.

Demnitatea nu inseamna tafnosenie, mandrie, stupiditate, ci inseamna ochii acestia, care seamna cu ochii Reginei Maria, cu ochii mamelor dumneavoastra''.

‘Frumusetea nu este numai apanajul Casei Regale, este misiunea mea, spunea Majestatea sa Regina Maria. Ori femeie de la noi imbracata asa este o regina. Regalitatea poporului roman sta in femeile din aceasta tara care intretin normalitatea si frumusetea’, a spus regizorul.

Dan Puric crede ca poporul roman se poate transforma, poate evolua urmand exemplu de frumuseste si demnitate pe care ni l-au dat familiile regale de-a lungul istoriei.

‘Frumusetea nu a disparut, regalitatea femeii nu a disparut - frumusetea este contaminanta. Regalitatea este un model. In 10-15 ani tara asta va arata altfel’, a spus Dan Puric.

"Constiinta martirica este este profund salvatoare. Ne salveaza de la înecul istoric. Ea este un paradox izbavitor ce anuleaza în chip firesc instinctul de conservare atunci cînd este vorba de apararea chipului lui Dumnezeu. Iese astfel în mod nebanuit din lantul cauzal al naturii, aducîndu-ne o natura superioara. Contrazice flagrant ratiunea omeneasca, ascultînd de o alta ratiune, de cea a lui Dumnezeu", a spus Dan Puric.

Cuprins:
CAPITOLUL I
Amintiri ( sau de ce sunt eu asa cum sunt)
1 Mama
2 Mamaica
3 Amintiri
4,,Dincolo de aparente''
5 Acum
6 Moartea vanatorului
7 Gastele

CAPITOLUL II
( sau mici povestiri ajutatoare pentru regasirea de sine)
1 Barba ( eseu despre libertate - sau cum era sa ma pierd pe mine insumi)
2 Biblioteca ( o simpla adresa in Romania sau cum era sa ma pierd in propria- mi tara)
3 Turismul salvator ( sau unica solutie de a iesi din criza)
4 Simtul valorii
5 Vrabiuta
6 Pana de curent
7 Puiul ( despre iesirea in lume a sufletului romanesc)

CAPITOLUL III
( sau despre roua demnitatii noastre - martirii)
1 Adevaru pacatosului
2 Setea
3 Sfantul din inima
4 Monahul
5 Cainele din Montargis
6 Stupul

CAPITOLUL IV
(sau alte povesti si eseuri pregatitoare pentru a ne reobisnui cu actul marturisirii crestine)

1 Frica cea buna
2 Curajul marturisirii
3 Mica frantuzoaica
4 Solutia romaneasca pentru dialog la nivel inalt
5 Ganidorul
6 Domnul Profesor
7 Despre anatomia inimii triste la romani ( sau infarctul sufletesc)
8 Privirea salbaticilor - privirea ambasadorilor
9 Nesansa Romaniei
10 Memoria pomenire
11 Razboiul continui
12 Instinctul jertfelnic si sufletul frumos
13 Un suflet frumos
14 Un film incomplet
15 Apropierea de martiri

CAPITOLUL V
Mierla Alba

1 Niste martiei
2 Luceafarul martir
3 Inviere

CAPITOLUL VI
Romania Sufleteasca

1 Romania Sufleteasca
2 Vis
..................................................................................................

Dan Puric s-a nascut la 12 februarie 1959, la Buzau. Dupa ce a absolvit, în 1985, Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, la clasa prof.univ.dr. Dem Radulescu, a jucat trei ani pe scena Teatrului "Mihai Eminescu", din Botosani. Din 1988 este actor la Teatrul National "I.L.Caragiale" din Bucuresti si societar de onoare, din 2001. A strabatut lumea cu spectacole pe care le-a regizat si a fost rasplatit cu numeroase premii, atât în strainatate, cât si în România: Premiul "Golden Arena", la Festivalul International de film de la Pola Iugoslavia, pentru rolul principal din "Broken Youth"; Premiul special la cel de-al doilea Festival al Pantomimei de la St.Croix – Elvetia; Premiul pe 1996 la Chicago Artists International Program; Premiul "Constantin Tanase", la Festivalul Umorului pentru rolul principal din "Omul care a vazut moartea"; Premiul pentru Teatru de Pantomima, acordat de Sectia Româna a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru – Fundatia Teatrul XXI, în 1997; Premiul UNITER acordat de Sectia Româna a AICT, pentru spectacolul "Toujours l'amour", în 1999; Marele Premiu al Fundatiei "Anastasia" 2002; Marele Premiu UNESCO pentru Dezvoltare Culturala – "pentru promovarea artei scenice românesti în strainatate"; Marele Premiu la Festivalul "One Man Show" de la Chisinau; Premiul UNITER pentru Teatru Non-verbal, în 2003. Decorat cu Ordinul National Steaua României în grad de Cavaler – pentru servicii exceptionale în cultura, în anul 2000.

- Cât de mult înseamna sacralitate în ceea ce faceti dvs. si cum îi antrenati si pe ceilalti sa va urmeze în acest efort de cautare a propriei umanitati?

- Arta viitorului nu va mai putea fi de mercenar, precum este acum. Vezi filme si le uiti, nu când iesi, ci când le vezi... Piesele de teatru au un text patologic, schizofrenic, au aparut textele noi, de criza si pe scenele românesti. si ele intra într-un val mimetic, care arata ca suntem dintr-un punct de vedere o subcultura si ca trebuie sa imitam crizele lui Big Brother, care a consumat patologia de mult. Teatrul de tip patologic, de tip exhibitionist, corespunde omului autonom, fara de Dumnezeu, al individului, nu al persoanei. Toate aceste tulburari vin si la noi, într-un soi de contaminare. Noi suntem cu cultura tot timpul în regim de urgenta. Dincolo de esalonul celor loviti de gripa asta aviara culturala, se afla o Românie care-si va gasi tot timpul resursele de refacere. Nu poti sa fii imediat performant dupa ce cultura a fost schilodita în comunism. Prin `91-`92 au mai fost piese cu dezbracati pe scena si sex, care au cazut, s-au triat, ceea ce arata ca publicul român are o foarte mare pudoare si inteligenta; nu se lasa pacalit pe o perioada prea lunga. Arta viitorului va fi marturisitoare, arta în care noi, cei care am suferit, trebuie sa marturisim, sa vorbim si sa învatam sa articulam despre noi... Nu sa facem inspectia hartii noastre psihopatologice, cum facea Freud, ci sa ne autodescoperim, ca taina creata de Dumnezeu. Arta majora trebuie sa limpezeasca, nu sa tulbure apele. Nu întâmplator joc acum într-o piesa de G.M. Zamfirescu, la Teatrul National, "Idolul si Ion Anapoda". Am fost întrebat de ce-mi trebuie o piesa prafuita?... Da, dar în piesa aceasta salasluieste tot spiritul României interbelice! Nu e Sofocle, nu umbla nimeni cu toporul sa taie pe cineva, nu facem telenovele. Abia s-a asezat burghezia... Am nostalgia acelor vremuri, fara sa idealizez, pentru ca si atunci erau contradictii, nedreptati, dar nu existau institutionalizarea mizeriei si promovarea imposturii la nivel de valoare. Televiziunile sunt blocate de impostori si divertisment de tip pornografic, se face o furajare continua cu subcultura...

- Va simtiti compatibil cu ceea ce înseamna filmul românesc de acum?

- Nu, nici pe departe. Pe de alta parte, nici nu vreau sa-i descurajez. E bine ca unii au luat niste premii pe la Cannes, e bine ca au fost încurajati, dar n-au nici o legatura cu poporul român. Nu stiu sa marturiseasca despre poporul român, care ar fi demn de un Tarkovski. E uluitor ce face cinematograful chinez în ultima vreme, ce marturisiri de civilizatie si cultura... Am constatat, cu tristete, ca suflul cinematografiei românesti n-a mai mers dupa `89 încoace. Atunci i-am avut pe Ciulei, pe Pintilie, iar acum suntem o cinematografie rezumata la aurolaci si curve - cazuri patologice si sociale. Ar fi fost interesant daca cineva ar fi reusit sa surprinda sufletul adevarat, dramele si calitatile acestui popor. Pare ca ni se dau comenzi si bani sa scriem despre noi ca suntem ceea ce nu suntem. Am senzatia ca scriem extemporale date din afara. Drama este ca acesti tineri creatori sunt lipsiti de un învatamânt temeinic. Toate depunerile, în învatamânt si cultura, sunt la fel: se fac în timp. Dar, de 15 ani, învatamântul se contureaza atrofic, iar cel superior, de arta, e terminat. E normal atunci ca tânarul sa vrea sa racneasca, sa tipe, sa se revolte. si primul lucru pe care îl produce este o vulgaritate, confundata cu autenticul. Primul lucru pe care îl confunda cu libertatea este înjuratura. Învatamântul se distruge si din iresponsabilitatea guvernantilor, care platesc prost profesorii. La rândul lor, acestia îsi boicoteaza propria meserie. De-asta spun ca România este o improvizatie. Vad în teatru o inflatie de actori semipregatiti, vai de capul lor!

- De ce actorul român de teatru pare condamnat sa nu câstige bine?

- În perioada comunista chiar se câstiga. Aveau nevoie de noi sa-si faca propaganda: nu faceau decât sa te schilodeasca artistic. Apoi, puterea a devenit plurivalent economica si n-a mai avut nevoie de propaganda. A zis: mori linistit! Atunci, cârnatarii ajunsi la putere au spus: ne cream noi distractii. si distractia la nivelul lor cortical este telenovela si maneaua. De revelion, 90% au fost manele, lucru care arata cât de subestimati sunt românii, ca public. Telenovelele care se fac sunt la un nivel suprarealist! Daca Salvador Dali ar mai trai, i-ar picta pe toti! si faptul ca actorii profesionisti joaca mai prost decât amatorii e grav. Sunt multi colegi valorosi care nu pot fi opriti sa nu se duca, pentru ca n-au ce mânca. Fac acest compromis, dar se deprofesionalizeaza. Exemplul cel mai potrivit mi se pare urmatorul: iei un medic chirurg si îi spui: Nu mai am nevoie de tine, poti sa cari morti? Brancardierul e platit mult mai bine decât medicul chirurg. Performanta nu este bine remunerata.

- Este cumva România doar un spectacol tragic pentru dumneavoastra?

- Daca privesti România prin ochii lui Sancho Panza, un taran plin de vitalitate, cu simtul realitatii, vezi un ghetou neocomunist, fara perspectiva politica, fara viitor, traind o confuzie si o improvizatie totala. Un destin aproape tragic. Daca privesti prin ochii lui Don Quijote, vezi o tara cu o taina imensa, capabila sa daruiasca si celorlalti. Depinde prin ce ochi o privesti. El s-a îndragostit de Dulcineea nu din vazute, ci din auzite. Eu, la fel, m-am îndragostit de România, nu din vazute, pentru ca îti vine sa te sinucizi daca iesi acum pe strada, ci din ce-am citit si din ce mi-au povestit altii despre ea. De ce a scris Gheorghe Bratianu ca poporul român e un miracol? De ce nu a spus ca e un gunoi, cum fac cei de acum, care l-au decapitat si pe Eminescu? Scormonesc vulgaritatea în operele lui ca sa-l desacralizeze, sa-l biologizeze pe scriitorul despre care Cioran spunea ca si Buddha ar fi gelos pe biografia lui.

- În ce moment al culturii române v-ati simti împacat cu propriile asteptari?

- Ceea ce se întâmpla acum în cultura româna ma face sa ma simt destul de singur. Cultura si intelectualitatea româneasca le vad oportuniste, închinate mimetismului, slabite, cu garda jos. Nu ma simt singur daca ma bagi în cultura interbelica. Când citesc o carte de Mircea Vulcanescu parca începe sa-mi circule sângele în vene. Când îl citesc pe Nae Ionescu sau pe Petre tutea, intru si eu în normalitate si regret ca am început sa ma simt mai bine la Bellu, între morti, decât între viii morti de acum, fara vlaga, care sunt capabili sa argumenteze orice, numai sa le fie bine. Prin comparatie, putem sa ne dam seama ca Eminescu a fost o constiinta, a strigat "Pe aici nu se trece!"... A facut un fel de Marasesti în cultura. Eminescu este ca zidul chinezesc. Au venit niste dementi comunisti si i-au dat cu var si vin altii acum si-l mâzgalesc cu graffiti. Dar este singura constructie umana care se vede de pe Luna.

- Se poate transmite la fel de usor sacralitatea, doar prin gest, prin pantomima?

- Cineva mi-a spus: "Eu vin la spectacolele dumneavoastra ori de câte ori ma simt rau". Am jucat odata "Visul" în fata unei delegatii de la Vatican si un mare parinte catolic mi-a zis, dupa ce a ascultat Addagio de Albinoni: Ceea ce faci tu este Logos! Un parinte de la Cluj mi-a spus – este un spectacol crestin!, iar un monah mi-a marturisit ca nu doar Addagio este crestin, ci tot ceea ce fac... pâna si divertismentul este crestin. Cel mai frumos lucru mi l-a spus Majestatea Sa, Regina Ana a României, care a fost la "Visul": Domnule, dumneavoastra începeti cu Chaplin si ne duceti, usor, usor, catre Dumnezeu. Este cuvânt regal. Cronica regala de teatru. Poti s-o pui îngropata, ca inima Reginei Maria. Iata ce înseamna monarhia în România, nevoia de înalt... Nu mi-a spus niciun om politic din România lucrul asta. Parintele Staniloaie spunea ca arta trezeste omul din fiara, nu fiara din om. si ca discursul cel mai bun catre poporul român este umorul. Nu bascalia, care este desacralizanta. Umorul te trezeste din rutina si din imbecilitatea vietii, iar acum, arta trezeste fiara din om, nu omul din fiara.

- Ati spus ca vreti sa plecati în Occident cu spectacolul "Don Quijote", din nevoia de a arata lumii contributia României la taina culturii universale. Ce/cine va opreste?

- Ar fi bine sa se faca un turneu cu acest spectacol sensibil si plin de vitalitate, care arata o noua conceptie teatrala care vine din România. "Don Quijote" este un spectacol exponential, în contextul în care România este într-un deficit de imagine sau are o imagine pervertita. Marile state ale lumii au folosit de mult aceasta metoda de a trimite arta înaintea politicului. Îti trebuie sensibilitate politica pentru a întelege ca un popor trebuie reprezentat printr-o arta care nu trebuie sa fie de propaganda. Pâna acum, imaginea României a fost un haos de propaganda. Ca sa parcurgi drumul pâna la identitatea autentica a tarii trebuie sa descoperi un produs care vorbeste. M-am gândit la "Don Quijote" pentru ca este un libret international, cartea cea mai citita de pe glob si, paradoxal, cel mai putin înteleasa... un subiect atât de cunoscut – un adevarat mit european. În spatele unui mit european, România îsi expune vitalitatea, inteligenta si talentul. As vrea sa sensibilizez institutiile, Ministerul de Externe, Ministerul Culturii, guvernul, sa realizeze un lucru de normalitate, care poate parea exceptional. Nu este! Orice stat aloca niste bani când are o trupa performanta, care apartine de patrimoniu. Ar fi un act de desteptare, pentru ca nu ma ajuta pe mine, ci ajuta tara prin asa ceva. Dupa acest turneu european eu n-o sa-mi cumpar o vila, o masina sau macar o pereche de tenisi, ci ma pun responsabil si constient pentru tara. Acest turneu nu va fi o afacere, ci un pas pentru ca România sa intre în istorie, pentru ca noi oricum suntem în afara istoriei.

- Cum este perceputa cultura româna pe marile scene ale lumii?

- Daca pâna acum 15 ani am fost targetoizati, acum suntem marginalizati. Înca nu ni s-a spus ce rol sa jucam în Europa, suntem la rezerve. E important sa plece de la noi o imagine autentica. Lumea toata, transformata într-un imens market, normal ca are brand. Toata lumea cauta acum brandul României. Eu nu-l caut, pentru ca nu acesta ne va salva pe noi, si nici o imagine de tip propagandistic, ci o dimensiune autentica. Întotdeauna ne cautam identitatea dupa lectiile straine. Mircea Eliade a fost aproape profetic în 1951, când a spus "Pe viitor, cultura lumii nu se mai poate declina între Thales din Millet si Heidegger". Sunt înca alte culturi, el nedesconsiderând cultura europeana, si, din contra, vazând cum se va respira în viitor...

- Cum va plasati ca artist si cetatean al lumii în acest conflict al civilizatiilor: cea occidentala versus cea musulmana?

- Suntem totusi o planeta care a ajuns la dimensiunea unui mare sat si e bine sa ne cunoastem unii pe altii mai profund. Iata ce catastrofe se întâmpla... dovada scandalul acesta cu lumea islamica. Se vorbeste de primitivismul lumii islamice, dar nimeni nu percepe infirmitatea lumii occidentale, care are dificultati în a respecta credinta altuia. Categoric, drepturile omului nu sunt mai presus decât drepturile Lui Dumnezeu. Iata ce handicap al civilizatiei, ce lipsa, ce spectacol al falimentului societatii occidentale. O alta ipocrizie: se trâmbiteaza multiculturalitatea, pluralismul, dar, culmea, s-a ajuns pâna acolo unde se eludeaza pâna si achizitiile marii culturi occidentale. Immanuel Kant a spus ca "libertatea unui om are drept limita libertatea celuilalt". La noi, un sociolog, cred ca D.D. Rosca a spus, parafrazând, ca "libertatea unui stat, a unui popor, are drept limita libertatea celuilalt". E un lucru flagrant. Suntem în 2006 si nu poti sa te joci cu niste lucruri de genul asta. Sigur, nu poate fi condamnata civilizatia occidentala generic, Doamne fereste! Este o mare civilizatie. Necesara mi se pare o constiinta spirituala de tip nou, care sa responsabilizeze la nivel planetar toata lumea. Artistul este o farâma din aceasta constiinta, pentru ca aceasta constiinta se poate naste în domeniul artistic, în domeniul politic. Trebuie un creier mai dezinhibat, nu tâfnele astea civilizatoare, de genul "noi suntem buricul Pamântului". Iata ce catastrofe traim...

- Pare ca românii pot da o lectie de toleranta în aceste clipe care îsi consuma energia pe muchie de cutit...

- Nu este nici macar un conflict al civilizatiilor, ci falimentul civilizatiei politice de tip contractualist occidental, este o infirmitate a lor fata de lumea musulmana.

Vorbim de coexistenta, în care îl respecti pe celalalt asa cum este el. Immanuel Kant a mai spus un lucru: "La nivel de opinie putem discuta orice, dar la nivel de religie, nu!".

Eu cred ca poporul român are o atitudine tamaduitoare. Ma refer la poporul român profund, care, de sute de ani, se întelege foarte bine cu cei care au alte religii, în ciuda unei istorii dure, presarata cu adversitati puternice.

Am reusit sa asimilam multe populatii straine, într-o învecinare normala. Mi se pare laudabila atitudinea poporului irakian în perioada rapirii jurnalistilor.

N-am vazut sa vorbeasca înteleptii Irakului atât de frumos despre un popor, asa cum au vorbit despre cel român. Au fost atenti la relatiile noastre seculare, la aceasta relatie atât de speciala în care respectul religiilor n-avea nimic ofensiv si de misionarism sau prozelitism.

Au fost conflicte sângeroase între noi si turci, de exemplu, dar istoria a trecut, si, ceea ce este interesant dupa aceasta istorie este solutia care s-a gasit – noi n-am ramas ca popor resentimentar. Este o minune! Nu stim sa urâm "à la long", ci am mers spre normalitate.

Consider ca putem da cu împrumut lucrul acesta, la export. Daca au nevoie, ne pot suna... Aici se confunda spiritul cu civilizatia. Nu-i de ajuns sa ai un mobil si sa mergi cu avionul foarte rapid pe când celalalt merge descult. S-ar putea ca cel care umbla descult sa fie într-un dialog cu Absolutul, si din punct de vedere spiritual, mult mai mult decât cel "civilizat". Trebuie sa fim atenti si sa schimbam paradigma asta orgolioasa.

Reactiile jurnalistilor din România au fost foarte bune, de bun simt, elementare si crestine. Prin refuzul de a publica aceste caricaturi, ne-am circumscris la taina poporului român. Este o lectie din partea jurnalistilor, ca deontologie si constiinta, ca n-au facut asa ceva, alegând sa vânda ziarul mai mult pentru o curiozitate bârfitoare de scara de bloc, pe sufletul ranit, vexat, al unor natiuni care chiar cred în ceva. Unul dintre întelesurile cuvântului "islam" înseamna "pace".

Trebuie sa învatam sa le respectam credinta. O comunitate europeana care nu are piatra crestina la fundament nu este decât o organizatie sindicala. Din nefericire, lumea evolueaza catre o criza îngrozitoare, tocmai pentru ca nu are urechi sa-l asculte si pe celalalt. Nu vorbesc de un ecumenism politic sau de hora unirii, ci de resorturile de bun simt pe care le încalca umanitatea. Omul politic devine din ce în ce mai inutil, din câte îmi dau seama, daca nu, mai dezastruos în destinele omenirii. Consider ca este o subspecie care trebuie sa dispara.

- Totusi, sunt si exemple de creatori români care iau distanta fata de credinta crestina, unul dintre ele fiind piesa "Evanghelistii", care se joaca la Iasi si care are o mare audienta. Pe de alta parte, Dan Brown face bani cu un scenariu despre care s-a spus ca ar fi otravitor pentru umanitate, "Codul lui Da Vinci"...

- Într-un fel, iata ca musulmanii ne-au dat o lectie de minima toaleta religioasa. Acum, daca unul dintre ei îti intra în familie, îti atinge copilul si tu îl pocnesti, te acuza imediat de fanatism. Dar cât de aproape sunt ei de Dumnezeu daca au reactionat atât de dur... Noi ne-am lasat calcati în picioare, deci suntem mult în spate din acest punct de vedere.

Nu vreau sa duc lumea pe baricade, pe strada, ma gândesc, doar... Sau poate ca românii sunt mai concesivi si spun "lasa, ca eu în inima mea tot cred". Cine stie... Piesa "Evanghelistii" n-am vazut-o, dar pot sa vorbesc de cartea lui Brown, din care am citit vreo trei rânduri si am lasat-o în parasire. Este o carte scrisa la deruta. Tendinta asta de anatomizare a lui Christos, de biologizare, de coborâre spre uman face parte dintr-o imposibilitate de perceptie a omului divin, transcendental.

Într-un fel, mi-e mila de neputinta unui segment al civilizatiei occidentale de a percepe transcendenta întruparii. Noi o percepem, pentru ca pe noi aceasta credinta ne-a salvat de la o moarte clinica instaurata 50 de ani. si daca am ajuns, înca, sa mai mergem pe doua picioare, asta e datorita credintei, nu datorita unui joc politic. Am fost o natiune total parasita, iar acum ne traim desteptarea din anestezie. Prin comparatie cu Dan Brown, Don Quijote reprezinta ultimul suspin crestin al Occidentului. Europa de la 1605 seamana foarte mult cu Europa anului 2005.

Atunci, societatea politica se machiavelizase. Europa în 2005 este totalmente laicizata. Vorba lui Mircea Vulcanescu: "Europa a stat cu ceasul în mâna si când a vazut ca în anul 1100 n-a venit Christos a spus: Ne mântuim singuri, prin fapte". Asistam la aceasta automântuire, si în acest proces este normal sa se biologizeze, sa se antropomorfizeze. Faptul ca Dan Brown este atât de gustat arata ca se deruleaza un fenomen de subcultura si infantilism în societatea noastra.

Cum ar fi sa m-apuc eu sa scriu acum o carte de aventuri despre Buddha sau Mahomed, facând pe detectivul? Eu nici în tren nu pot sa citesc asa ceva. si nu trebuie sa fii habotnic, bigot, taliban... pur si simplu nu citesti o carte care nu respecta fiziologia bunului simt. Traim o era fara precedent, în care vad cu mirare ca omul a devenit fiara.

Scientismul si orgoliul tehnologizarii au rafinat foarte bine bestia din om. Forta de a supravietui mi-o da altceva. Ma uit la oamenii mai amarâti, care si-au pastrat echilibrul în credinta, în acest context. Petre tutea avea mare dreptate când spunea ca baba aia care se închina la biserica valoreaza mai mult decât unul care a luat premiul Nobel si nu stie pentru ce a facut bomba atomica. Ea comunica deplin cu Absolutul, pe când celalalt e în dialog cu uzina de armament.
Titluri de acelasi autor