Teologia specifică Evangheliei după Marcu poate fi înţeleasă cel mai bine prin contrast cu Evanghelia după Ioan.
În cazul celei de-a patra evanghelii, Pătimirile lui Iisus apar estompate sau mai bine zis sublimate.
La Ioan, răstignirea echivalează cu apoteoza lui Iisus, cu intrarea Lui în slavă.
Dimpotrivă, Marcu insistă tocmai asupra suferinţei Mântuitorului, reactualizând figura „dreptului chinuit“ din Cartea lui Isaia.
Pătimirile constituie centrul de greutate al Evangheliei după Marcu, teologia propusă de autor fiind una a suferinţei, nu una a glorificării. De altminteri, textul iniţial se încheia cu scena mormântului gol şi cu ezitarea femeilor de a duce apostolilor vestea Învierii lui Iisus.
Abia în secolul al II-lea s-a adăugat la final un paragraf „optimist“, menit să atenueze tragismul acestui final originar.
