Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit. Corespondenta inedita Mihai Eminescu – Veronica Micle

„Cititorul are sansa de a se întîlni cu niste documente care, pe lînga inestimabila lor valoare de istorie literara, sînt si un extraordinar document uman.

În felul acesta, se vor risipi, sînt convinsa, multe speculatii privind atît superficialitatea Veronicai, cît si lipsa de entuziasm, în destule împrejurari, a poetului. Se poate constata, din­colo de orice tagada, ca marea poveste de iubire n-a fost o simpla mitizare a unor hagiografi mai mult sau mai putin inocenti, ci o veritabila comuniune sufleteasca.”

(Christina Zarifopol-Illias)

„Cînd gîndesc la tine mi se umplu ochii de lacrimi si nu mai gasesc cuvinte sa-ti spun ceea ce de-o mie de ori ti-am spus: ca te iubesc...

Veronica draga, au n-am fost noi prea fericiti într-o lume, în care fericirea nu poate exista?

Este în lumea asta destul loc pentru atîta iubire cîta o avem? Nu este amorul nostru o anomalie în ordinea lucrurilor lumii, o anomalie pentru care cata sa fim pedepsiti?

Se potriveste amorul si suferintele noastre cu o lume în care basseta, invidia, rautatea domnesc peste tot si pururea?”