Fragment: Din Bucurestii trasurilor cu cai

În oras, la Bucuresti

I. Fundul gradinii noastre, înainte de a fi croita prelungirea bulevardului Coltei de-a curmezisul ei, se învecina cu mica si saracacioasa curte a unor târgoveti batrâni - un mos si o baba -, care traiau ca la tara în casuta lor, cu prispa, cu acoperis de tinichea de sub care apareau pe alocuri vechile sindrile când le dezvelea vântul, cu batatura plina de oratanii de toate neamurile, a caror crescatorie se îmbogatea zilnic cu câte o gaina din cotetul nostru, furisata ca din întâmplare pe sub uluci, cu cocina puturoasa în care guita un porc vesnic flamând - curte ramasa asa înca de pe vremea când mahalaua noastra era abia la marginea Capitalei.

Pe locul acestei curti s-a înaltat, dupa razboiul de "reîntregire", statuia lui Take Ionescu, azi disparuta si ea din peisajul bucurestean.

Alaturi de noi, la numarul 32 al strazii Primaverii, era "Pensionul de domnisoare" al doamnei Delavrancea. Cladirile acestei distinse institutii de buna crestere se însirau în adâncime cât tinea si gradina noastra. Primavara, pe ferestrele deschise, se revarsau, nostalgice, polifoniile distonante ale gamelor si arpegiilor a zeci de piane simultane, pe care pensionarele doamnei Delavrancea exersau pentru perfectionarea educatiei lor, visând la ce viseaza domnisoarele de pension...

Înspre strada, cu intrarea dintr-o gradinita umbrita de copaci batrâni, era casa cu parter a Doamnei directoare si a ilustrului ei sot, Barbu Delavrancea [6].

De la acest om mare, personalitate tumultuoasa si complexa - om de stat si artist în toata puterea cuvântului si în toate amanuntele înfatisarii, pâna si în fasonul mestesugit al barbisonului frezat, al mustatilor în furculita si al zulufilor romanticului edificiu capilar care-i întregea atât de caracteristic fizionomia -, amintirile mele cele mai directe, mai autentice si mai vii sunt nocturne si auditive, mai mult decât vizuale [7]. Iar oricât vor fi fost ele de hazlii, dupa felul cum îmi speriau somnul meu nevinovat de copil, se încadreaza mai degraba în categoria cosmarurilor. Într-adevar, nu se putea sa nu fii cuprins de spaima când te trezeau din visurile cele mai dulci scandalurile nocturne ale lui "Conu Barbu" cu suita lui, ori de câte ori se întorceau înspre ziua de la chef.

Din vociferarile lor mai mult sau mai putin articulate, se desprindea glasul sau sonor de tribun, cu inflexiuni ba fioroase, ba rugatoare. Cu dictiunea împleticita si cu obstinatia specifica emulilor lui Bacchus, el urmarea o halucinanta idee fixa: sa duca "fetelor" salutul sau parintesc... "Ca ce stiu ele, saracele, ce-i aia viata!..."Onorabila doamna Delavrancea se straduia - sarmana - în soapta, sa-i potoleasca ardoarea si sa-i reduca diapazonul, ceea ce avea darul de a-l stârni si mai rau.

Pâna la urma, imprecatiile lui se înfundau în casa, de unde mai razbeau în surdina, pe când birjele se urneau din loc în tactul copitelor pe caldarâm:
- Clipa-clopa-clipa-clopa, clip-clop, clip-clop..., însotite de chiotele si fanteziile corale ale amicilor veseli.

II. Strada noastra a fost în avangarda progresului în anii care au precedat cel dintâi "razboi mondial", fiindca pe ea a trecut una din primele linii de tramvai electric ale Capitalei, realizate dupa principiul calauzitor consfintit de lozinca "Prin noi însine!", memorabila deviza a Partidului Liberal, atunci la putere.

Prima linie de tramvai electric din Bucuresti - Obor-Cotroceni - a fost pare-se si una din cele mai vechi existente în Europa. Construita cu capital strain si exploatata de societatea concesionara atunci "Federico Thalassa & Conte E. Graziadei", a fost inaugurata în 1894. Abia cu aproape doua decenii mai târziu - prin 1912-13 - a început exploatarea primelor linii de tramvai electric ale "Societatii Comunale a Tramvaielor Bucuresti" - S.T.B., realizate cu capital în cea mai mare parte liberal si inaugurate dupa câstigarea unui rasunator proces intentat de Partidul Conservator. Din acea perioada dateaza linia Obor-Gara de Nord care, daca memoria nu ma însala, ar fi fost chiar prima pusa în exploatare - sau, daca nu, cea mai importanta dintre primele realizate, fiindca era cea mai lunga, fiindca strabatea întreg orasul si lega cele doua gari - de Nord si de Est... sau poate doar fiindca trecea prin strada noastra