"Dictionarul onomastic" nu este in primul rand o opera de reflectie morala, ci una de reflectie estetica. Este in fond cel mai original metaroman pe care-l cunosc: un roman al numelor proprii, care sunt adevaratele lui personaje. In loc ca numele sa fie determinat de catre conditia sociala si individuala a celui care-l poarta (in felul legaturii observate la Caragiale de catre Ibraileanu, intr-un eseu stralucitor prin inventivitate), in "Dictionar" onomastica este in sine creatoare, nascand indivizi "reali", printr-un joc al imaginatiei din care aleatoriul nu lipseste.
Nu lucrurile poarta nume, numele poarta lucrurile. Suntem in apropierea centrului vital al literaturii ca aventura a cuvantului. (N. Manolescu, "Arca lui Noe", vol. III)
Cartea plesneste de inventie: biografii concentrate in cateva randuri, humor urmuzian, caracterologie, reflectii ascutite eseistice asupra vietii sociale, contemporane, artei si farselor istoriei, romane reduse la o fantastica scurtim. (Ovid. S. Crohmalniceanu: "Painea noastra cea de toate zilele")