In
Diamantele negre, superbe scene sunt consacrate mirajului, fantomelor, in pur stil romantic, urmate insa de demascarea lor in cheie realista. Ma refer la viziunile nocturne ale contesei Theudelinda, fanatica religioasa, asceta si cu o fobie fata de barbati - ea nu tine in castelul sau decat personal feminin, care organizeaza insa petreceri, adevarate orgii la subsol, chiar in capela si in cripta, cu barbatii invitati -, viziunile contesei, fantomele sunt deci imagini ale oamenilor in carne si oase.
Personajele insa, cu toate, cad, decad, zboara in sus, ies din rand, adesea chiar din colectivitati de tarani sau de muncitori, ca si grupari intregi din aceste ultimele categorii. Dar fiecare dupa logica determinarilor si a vointei sale personale. Aristocratii pot iesi din conditia lor printr-un gest nobil dezinteresat, prin schimbare la fata, ca printul Bondavary de la Viena sau ca fiica lui, de o rara frumusete, care rateaza tragic un alt posibil destin fericit - din orgoliu, din dorinta de a impune dragostea. Usuraticul ei sot este eliminat moral in duel, cu armele aristocratice, de un ofiter de rand. Figura complexa a Abatelui Samuel, carierist si mafiot sub masca de patriot, cleric si om de lume, aproape savant, si pe fata, liberal, intreprinde "privatizarea" pamanturilor Bisericii Catolice maghiare in folosul Statului Vatican, amenintat pe atunci de revolutia lui Garibaldi.
