Cum pot fi mai bine întelese finalitatile pedagogice ale jocului? Si cum pot educatorii sa-si dezvolte aptitudinile necesare pentru a utiliza jocul în moduri cât mai eficiente în procesul de instruire?

Cartea de fata demonstreaza în ce fel angrenarea educatorilor (dar si a parintilor) în experiente ludice creative si nedirijate conduce la o reevaluare a semnificatiei jocului pentru educatia timpurie.

Prin descrierea unor experiente de formare didactica în jocul "autoactiv", dar si prin stabilirea câtorva principii pedagogice specifice, autorii americani demonstreaza ca jocul practic si nestructurat, bazat adesea pe materiale reciclate, reprezinta nu doar un prilej de recreere, ci mai ales o ocazie de dezvoltare psiho-educationala, de autocunoastere si de sporire a încrederii în sine a copiilor din gradinite si scoli primare.

„Placerea de a învata, atât de evidenta la copiii mici, chiar si atunci când învata lucruri sofisticate sau dificile, se dilueaza treptat si apoi dispare, iar unul dintre motive este îndepartarea acestui proces de joc si transformarea lui într-o activitate mai degraba asemanatoare cu munca dificila.

Jocul reprezinta o dimensiune fundamentala a naturii umane, iar cartea pe care v-o propunem va fi un sprijin solid pentru cei implicati în educatia si dezvoltarea copiilor mici (profesori, parinti, formatori etc.), pentru a redescoperi jocul pentru ei si pentru cei pe care îi însotesc în diverse experiente de învatare."

– Prof. univ. dr. Lucian Ciolan, decan al Facultatii de Psihologie si stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti