Bunatatea este lucrul cel mai de capetenie, poate ca lucrul cel mai de valoare din cate poate realiza omul in lumea aceasta.

Fiecare dintre noi, crestinii, trebuie sa staruim pentru o viata îmbunatatita, sa fim mai buni.

Cândva, în satul meu, s-a schimbat preotul. Atunci am întrebat-o pe mama: „Ce va predica parintele acesta, care e acum la noi?”.

Mama, saraca - Dumnezeu sa o odihneasca -, nu prea tinea minte predicile… nici predicile mele.

Si, totusi, am insistat: „Ce va predica parintele de la noi?”.

Sarmana, a stat asa putin si nu a zis nimic, si daca a vazut ca starui, a zis: „Apai, tot bine ne învata. Ne învata sa fim buni!”.

Mi-am dat seama ca, pâna la urma, sinteza tuturor ostenelilor noastre, pentru noi si pentru altii, asta este: sa fim buni si sa fim mai buni!

Bunatatea este lucrul cel mai de capetenie, poate ca e lucrul cel mai de valoare din câte poate realiza omul în lumea aceasta.

Mai sunt si alte valori, fara îndoiala. E o valoare sa fii inteligent, e o valoare sa fii realizat, sa ai o înfatisare frumoasa, sa ai o situatie buna. E o valoare sa fii conducator de oameni. Sunt multe valori în lumea aceasta, dar de masura bunatatii nu exista nimic!

Dar oare noi de ce nu putem sa fim buni? De ce uneori iubim si alteori urâm? De ce pe unii îi iubim mult si pe altii putin?

De ce pe unii nu-i iubim deloc? De ce nu putem? Sfântul Maxim Marturisitorul ne spune ca „iubirea cea adevarata este nascuta din nepatimire”. Numai cel nepatimas, numai cel dezrobit de patimi, numai acela este iubitor dupa porunca, Îl iubeste pe Dumnezeu mai mult decât orice si pe aproapele ca pe sine însusi.