Andrei Plesu face o lectura integrala a romanului scris de Mateiu Caragiale în prima jumatate a secolului XX si da viata unor personaje din Bucurestiul de odinioara, ca Pantazi, Pasadia sau Pirgu.

Recomandari:
Deprins cu o lectura mentala lenevoasa ( Craii lui Mateiu au adeseori fraze de-o suta de cuvinte , cu ample falduri digresive , biciuite ritmic de percutia virgulelor si ispitele parantezelor ), curgand greu ca mierea, ori ca desfasurarile senzuale ale brocarturilor, am fost socat initial de ritmul alert impus lecturii, intr-o cadenta perfecta, de respiratie ampla, cand ludic-jubilativa sau cinic-insidioasa, cand aburos melancolica. Un Mateiu citit in cheia momentelor caragialiene!

Insa odata intrat in mandala vocala, te predai neconditionat si extatic timbrului boieresc menit sa ( re )caftaneasca in auzul veacului XXI stralucirile dracesti, puroaiele, perlele si nuferii tasnind cavalereste din noroaiele dandismului bucurestean de odinioara. Vocea lui Plesu in gura spurcata, ratoindu-se bubos, a lui Pirgu! Plesu povestindu-l parsiv-mieros pe alde Poponel, rostind cu vadita placere cari in loc de care , descriind-o pe Raselica, intonand amagirile de amurg ale lui Pantazi si Pasadia, mirandu-se-n final de chipul izbavit prin moarte al Penei Corcodusa!
(Dan C. Mihailescu).

Am citit acest text pentru a ma bucura, crepuscular, de farmecul irezistibil al lucurilor care nu exista. (Andrei Plesu)

Textul lui Mateiu Caragiale e scris pentru acele momente din viata fiecarui om, in care trecutul e mai important decat actualitatea, voluptatea mai importanta decat adevarul, miresmele inchipuite sau visate - mai importante decat realul. E o apoteoza a placerii, cu extazele si abisurile ei pline de primejdii.
(Andrei Plesu)