În COLTUL PENATILOR MEI, cititorii vor afla o regina cu o gândire libera, neînfeudata niciunor prejudecati, vor da nu de afirmatii peremptorii si prezumtioase de cap încoronat, ci de amintirile si reflectiile unei femei sensibile a carei plenitudine si gratie a simturilor se îngemaneaza cu o profunda dorinta de întelegere a celorlalti, cu o bunatate neafectata, cu o judecata ce detrona falsele oracole, cu o privire ce nu excludea, însa, nici ironia si nici chiar autoflagelarea.

Obligata, prin pozitia ei, sa-si dramuiasca uneori sinceritatea, Carmen Sylva a stiut, însa, sa se foloseasca de fiecare data si de cel mai marunt pretext spre a da glas neîncrederii ei în cinstirile factice si oroarea de prefacutele solemnitati.

Toate acestea exprimate într-o limba plina de eleganta, culoare si o cristalina puritate, ce face dovada unui scriitor pe deplin stapân pe uneltele sale si putând rezista cu succes la patina vremii.