Evangheliile sunt prima proba a istoricitatii Domnului Iisus Hristos

Evanghelia de la Matei, scrisa pe la anii 42-44 ai erei crestine, deci la 12-14 ani dupa rastignirea si învierea Lui, n-a putut fi produsul unei fantezii.

Nu se poate afirma existenta unei persoane într-un anumit loc ceva mai mult de un deceniu dupa existenta ei acolo, fara sa fi existat de fapt, se arata în primul capitol al lucrarii.

„Multor oameni le e greu sa se faca buni, sau sa suporte sa li se ceara sa se faca buni. înca si mai greu le vine sa accepte sa li se spuna ca lisus a biruit moartea pentru oameni prin înviere, ceea ce II dovedeste ca Dumnezeu.

Nu-L vor pe Dumnezeu amestecat în treburile lor patimase, motiv pentru care multi îi neaga existenta, si cu atât mai mult venirea Fiului Lui între ei ca om.

Dar lisus Se afirma ca atare. Se afirma prin aceasta Cel prin care si pentru care se va da o lupta grea si necontenita. Cei ce-L primesc nu pot renunta la propovaduirea Lui, iar cei ce se simt incomodati de El nu pot sa nu urasca pe cei ce-L propovaduiesc.

lisus Se afirma si prin aceasta cu hotarâre ca Fiul lui Dumnezeu facut om si prevesteste viitorul luptei necurmate ce se va da din pricina Lui, lupta pe care nu cere ucenicilor Sai sa o evite, renuntând la propovaduirea Lui, odata ce de El depind mântuirea si viata de veci ale oamenilor.

Venirea Lui între oameni angajeaza toata istoria în lupta din pricina Lui.

Se vede si în aceasta dumnezeirea lui lisus ca a unui Dumnezeu care n-a venit sa stapâneasca peste oameni cu metode lumesti, ci ca sa-i înalte prin iubire la iubire, sau la cea mai înalta umanitate în unire cu El.

Apostolii Lui trebuie sa rabde aceasta ura si prigonire continua, nerenuntând la propovaduirea Lui pentru scaparea de ura multora: «si veti fi urâti de toti pentru numele Meu; iar cel ce va rabda pâna în sfârsit, acela se va mântui» (Matei 10, 22).”