In anii ?60-?80, Emil Brumaru s-a angajat intr-o adevarata odisee epistolara, corespondind cu mai multe personalitati ale lumii literare romanesti, intre care Lucian Raicu, Leonid Dimov, Serban Foarta, Radu Petrescu, Alex. Stefanescu, Ilie Constantin si Florin Mugur.

Scrisorile, de o incontestabila valoare, ofera o imagine vie a acelei perioade tulburi, alaturi de confidente si exercitii literare ale autorului.

Acesta incearca sa prevada evolutia unor scriitori romani sau straini si citeste enorm; romane, nuvele, poezii, carti de horticultura cu nume de plante stranii ? toate ii trezesc interesul si pe toate le ?devoreaza? cu egala placere.

De o sinceritate adesea taioasa, Emil Brumaru da si in aceste scrisori masura extraordinarului sau talent literar, demonstrind cum poate fi liber un om intr-o tara aflata sub dictatura.

Scrisorile lui Emil Brumaru catre Lucian Raicu provoaca, fara indoiala.

Provoaca mai intii prin valoarea lor de arhiva, ele trasind o legatura de prietenie intre doi ?clasici contemporani?. Provoaca prin talentul poetului, regasit din plin in frazele prozatorului de conjunctura.

Provoaca, in al treilea rind, prin limbajul dezinhibat, in cele din urma cit se poate de firesc. Provoaca, in fine, prin afirmatiile cu caracter livresc care intra uneori in contraditie cu pareri ce au facut deja istorie.

Aparute initial in Romania literara, unele dintre ele stirnind adevarate controverse, scrisorile reunite in acest volum deschid o usa spre o lume privita (si redata) uneori ironic, alteori grav, dar intotdeauna cu acea sinceritate care pare a fi una dintre coordonatele esentiale ale autorului.