In anul 1348, ciuma decimeaza doua treimi din populatia Europei iar negustorul Camelot porneste in aventura vietii lui.
În ziua de Sfântul Ioan a anului 1348, într-un oras din sudul Angliei, îl cunoastem pe povestitorul acestei carti: un Negutator, specializat în vânzarea relicvelor; el spune ca vinde speranta, dar, evident, nimic din marfurile lui nu este autentic.
Este ziua în care, într-un târg, vede prima victima a ciumei, acea îngrozitoare morte bleue care a patruns si în Anglia, si hotaraste ca e momentul sa plece din nou la drum.
Dar tot în aceasta zi o întâlneste pe ciudata copila Narigorm, cu par alb si ochi de gheata, cititoare în rune si prevestitoare a viitorului, iar destinele celor doi se vor împleti de-acum înainte.
Treptat, hazardul si coincidentele aduna în jurul Negutatorului o ceata de calatori: un scamator numit Zophiel, sarcastic cu toti, dar îngrozit de ceva anume, purtând cu el un fetus de sirena; Rodrigo si Jofre, un muzician si ucenicul sau, amândoi venetieni; o moasa si vindecatoare priceputa, Pleasance; un cuplu tânar – pictorul Osmond si sotia lui care asteapta un copil; Cygnus, povestitorul care în locul unui brat are o aripa de lebada; si, bineînteles, Narigorm.
Cu totii se îndreapta catre nord, pentru a lasa în urma ciuma pe care spera ca frigul iernii o va stinge.
Asa cum sugereaza si titlul, niciunul dintre calatori nu este ce pare a fi; fiecare membru al grupului are propriul sau secret si nimeni nu pare dispus sa-l împartaseasca celorlalti.
Dar, asa cum spune autoarea, ,,oamenii trebuie sa-si înfrunte stafiile”, si, unul câte unul, secretele lor sunt dezvaluite, de obicei cu consecinte tragice – personajele încep sa moara, dar nu de moartea de care fug.
Nu ea le hotaraste destinul, ci o fata cu parul alb si ochi de gheata, care arunca runele cu o satisfactie rautacioasa, în numele adevarului.
Asadar, o poveste extrem de originala, construita cu grija în jurul unei intrigi ce are ca scop demascarea treptata a minciunilor, triumful macabru al adevarului. O poveste în care fantezia si mitul se amesteca cu datele istorice, pentru a crea o aventura palpitanta, plina de suspans si teroare.