Bestseller romanesc: Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti. Editie rascroita, ilustrata cu fotografii vechi din arhiva lui Radu Anton Roman. Un tezaur de bucatarie veche taraneasca

Radu Anton Roman afirma: cartea noastra este o selectie de pe coclaurii post-dacici, de mincaruri alese, fie pentru ca sunt strict rominesti sau foarte populare prin farfuriile noastre - dar si cu un nustiuce local, fie pentru ca sunt adevarate bizarerii regionale (unele de-a dreptul socante, ca florile de dovleac umplute), ori bucate ritualice, facind parte din spiritualitatea romineasca (pasca).

E vorba in primul rind de bucatarie veche taraneasca (pescareasca, ciobaneasca) si tirgoveata, dar si de bucataria rominizata (pe) foc; o cultura se intrevede, fie ca e nascuta in bordeie sarace ale Baraganului, fie prin stinile Marginimii si Maramuresului, fie in casele de stuf ale Deltei Dunarii.

Retete insotite de povestioare care par sa le aduca farmecul pe care il aveau atunci cand au fost inventate de bucatari anonimi .

Radu Anton Roman a cutreierat, asa dupa cum el insusi spune, toate colturile tarii pentru a aduna retete, obiceiuri si, mai ales, pentru a strange in acelasi loc savoarea bucatariei traditionale romanesti.

O carte completa, care se autoproclama cartea absoluta in materie de bucatarie romaneasca .

Recomandari: Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti

Radu Anton Roman: Cinstit vorbind, nu e vorba de o noua editie, ci de o noua carte! Aici sunt de doua ori mai multe pagini si de doua ori mai multe retete dacat in editia din '98. In acesti trei ani am investigat fiecare tinut, am cercetat fiecare vale, am scotocit fiecare deal, descoperind noi, dar atat de vechi bucatele (spectaculoase si gustoase!) de cultura si traditie romaneasca. In acelasi timp, am comentat, cat am putut eu de documentat, de suculent si de picant, fiecare farama de friptura, fiecare stop de ciorba.

Dar nu mega-dimensiunea e innoirea cea mai importanta a acestei recente scrieri, ci caracterul ei monografic, atotcuprinzator. In acest rotofei volum am deschis, pedant si pofticios, usile tuturor camarilor romanesti, in paginile lui au patruns toate miresmele cotloanelor, cuhniilor si cuptoarelor nationale. Am orgoliul sa cred ca nu se mai poate spune ceva in plus, semnificativ, despre bucataria romaneasca. Subiectul e inchis (intre aceste coperte!)"

Jacques Yves Cousteau: Daca ar fi sa ma iau dupa tchiorba aceasta extraordinara si dupa aceasta tourta de vis, as spune nu numai ca, de fapt, lume anu stie nimic despre Romania, dar nici ca voi, romanii, nu va cunoasteti miracolele. Ca bucatarie, cel putin, sunteti foarte, foarte bogati in asa zisa voastra saracie.

Ion Bansoiu: Aceasta carte te indeamna sa vezi cultura romaneasca prin "etno-faptul" gatitului invaluit in simboluri, mistere si traditii tari; te poarta spre tigaie cu sentimentul ca-ti soptesc stramosii ce si cand sa faci, iar popa te ameninta cu degetul de dupa usa; te petrece cu veselie prin tarile tarii (tara Barsei, tara Oasului ...) sa cunosti pe indelete feluri curioase de mancare locala; te ajuta sa potrivesti soiurile de vin usor cu mancarurile grele stramosesti; te limpezeste cu privire la tulburatoarea intrebare : Exista bucatarie romaneasca ? Cu raspunsul subil si argumentat DA.

Fragment: Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti.

VINURILE MIORITICE, VINURI MIORITIZATE

Vechea mentalitate româneasca considera pâinea si vinul hrana totala, intr-o varianta a legendei despre Baba Dochia, aceasta îi cere lui Dumnezeu mâncare, întelegând prin aceasta pâine si vin – ca elemente definitorii ale mâncarii omului.

Vechi ceremonii –, gurbanul (1 februarie, în Teleorman, când în cadrul unor petreceri se stropesc viile cu vin vechi) sau praznicul viilor (25 martie, în Gorj, când se organizeaza procesiuni pe dealurile cu vii, iar vinul si colacii sunt element cu rol ritual principal), sarbatori ale sperantelor în viitoarea recolta, ca si culesul viilor (christovul sau hrisovul viilor – 27 septembrie), celebrare a vietii si rodniciei, releva ramasite ale mitului lui Dionysos, mit legat de cultul bauturii învestita cu puteri magice de asigurare a abundentei si fericirii.

Plosca cu vin –devenita simbol al nuntii –este prezenta în momentele mai importante ale ceremoniei, în toate zonele tarii, iar paharul cu vin din care gusta tinerii (numit si paharul comun sau de obste) are semnificatii tinând de bucuria momentului, dar si de soarta comuna a viitorilor soti.

In unele regiuni (de exemplu, Oltenia-Gorj) momentul intrarii miresei în noua gospodarie este marcat printr-un ritual în care prezenta uinului este nelipsita. Intrând în curte, mireasa înconjoara o masuta pe care este asezata o pâine si un vas cu vin. În casa este primita, de asemenea, cu o pâine si un vas cu vin. Obiceiuri asemanatoare se regasesc si în alte regiuni ale tarii, probând existenta unui fond comun de credinte privind rolul ritual al vinului.

Strângerea darului pe o bucata de pâine stropita cu vin, în speranta înmultirii magice a banilor, este, de asemenea, o practica rituala comuna atât la botez cât si la nunta în multe zone ale tarii.