Osho a fost întrebat de multe ori de ce nu si-a scris autobiografia, sau de ce nu a dat macar interviurile necesare pentru ca altcineva sa scrie istoria vietii sale. El obisnuia sa respinga aceste întrebari printr-un gest al mâinii.

"Adevarurile supreme sunt importante, spunea el, nu taieturile din ziare care ne alcatuiesc istoria". si adauga ca biografia sa se ascunde în spatele sutelor de volume de discursuri publicate si în felul în care transforma viata celor care erau aproape de el

Mintea omului este însa astfel structurata încât simte nevoia sa descopere rostul evenimentelor care se petrec în timp. Noi vrem sa întelegem contextul si dorim sa ne convingem ca întelegem "ce se petrece" - mai ales daca faptele par contradictorii, uluitoare, neobisnuite

Aceasta carte nu îsi propune sa fie - si nici nu ar putea fi, dat fiind subiectul abordat - un raspuns Ia întrebarea "Cine este Osho?".

Ea este mai degraba o calauza care ne conduce catre raspunsul la aceasta întrebare, deopotriva în contextul atemporalului si în cel al timpului, din perspectiva "fiintei", dar si a "faptelor". La urma urmei, spunea Osho, noi nu vom putea afla cine este el pâna când nu vom afla cine suntem noi. El ne-a provocat si ne-a invitat sa învatam din viata lui orice dorim, spunându-ne deschis ca singurul sau rost a
fost indicarea directiei în care, mergând, putem afla mai multe despre noi însine.

"Încrederea mea în existenta absoluta. Daca a existat vreodata un adevar în spusele mele, el va supravietui" spunea Osho. Prezentata atât din perspectiva lui cât si a celor ce îi erau apropiati viata lui Osho poate fi o sursa de inspiratie pentru orice.

Fragment din carte: Autobiografia unui mistic nonconformist

"Moartea bunicului a fost prima mea întâlnire cu despartirea pamânteasca. O întâlnire, si mai mult decât atât; altfel i-ar fi pierdut sensul. Am vazut moartea, si ceva mai mult decât a muri, ceva care plutea deasupra trupului parasit, elementele... Acea întâlnire mi-a determinat tot cursul vietii. Mi-a dat o directie, sau mai degrabã o dimensiune care nu-mi fusese cunoscuta mai înainte.
Am auzit de moartea altor oameni... N-am vazut, sau chiar daca am vazut ceva, a fost fara înteles pentru mine. Când moare un om pe care îl iubesti, întâlnesti cu adevarat moartea. Trebuie sa subliniez: întâlnesti moartea numai când se stinge o fiinta iubita.

Când te înconjoara iubirea si moartea se produce o transformare uriasa, ca si cum s-ar naste o alta fiinta. Nu vei mai fi niciodata acelasi. Oamenii nu iubesc, si de aceea nu au experienta mortii asa cum am avut-o eu. Fara iubire, moartea nu da cheia vietii. Cu iubire, îti daruieste cheia întregii existente. Prima mea experienta cu moartea nu a fost doar o întâlnire. A fost un fapt complex, în multe moduri. Omul pe care îl iubeam era pe moarte. Pentru mine fusese ca un tata. Ma crescuse în libertate absoluta, fara inhibitii, fara interziceri, fara porunci… Iubire în libertate – dacã o ai, esti rege. Acesta e adevaratul regat al Domnului – iubirea în libertate. Iubirea îsi adânceste radacinile în pamânt, libertatea îti da aripi sa zbori.

Bunicul mi le-a daruit pe amândoua. Mi-a daruit atâta iubire cât nu avusese pentru nimeni, nici pentru mama, nici pentru bunica; mi-a daruit libertatea, care este cel mai mare dar. La moarte, mi-a dat inelul si mi-a spus cu lacrimi în ochi: “Nu am nimic altceva sa-ti dau”.
Am spus: “Nana, dar mi-ai fãcut deja cel mai pretios dar”.
A deschis cu greutate ochii si a spus: “Care?”
Am râs: “Ai uitat? Mi-ai daruit iubire si libertate. Nici un copil n-a avut vreodata atâta libertate câta mi-ai dat tu mie. Ce mai vrei? Ce poti sa-mi mai dai? Îti sunt recunoscator. Du-te în pace”."