Astazi mai bine nu m-as fi intalnit cu mine insami
O zi cât o viata. Sau zilele toate vâjâind într-una singura în care te trezesti dis-de-dimineata sa ajungi la zece fix pentru ca esti iarasi chemat. Chemat la interogatoriu.
Ai fi preferat sa nu te întâlnesti cu tine în acea zi, dar te trezesti ca în celelalte si dai piept cu acelasi prezent care îsi suceste gândurile si amintirile în fire care se întretaie, încâlcesc, încolacesc ca într-un nod care ti se pune în gât. Un drum cu tramvaiul lung cât o viata, un drum catre sectie, nu ca toate celelalte pentru ca de aceasta data cea care este chemata joi dimineata la zece fix si-a luat cu ea si periuta de dinti si un prosop.
Nu o batista, dar ca de obicei are pe ea bluza care înca mai creste.
O carte uimitoare în care cititorul merge alaturi în tramvai odata cu personajul principal si îi vede aievea întâmplarile din viata. Un drum cu tramvaiul pe ale carui geamuri îti vezi viata trecând pe lânga tine statie cu statie.
Herta Müller transforma cuvintele în imagini acut vizuale si palpabile, limba devine un mediu de trait, fiecare pauza sau schimbare de imagine având o cadenta care transforma povestea în viata reala din care initial se hranise. O carte care te tine pe drumul ei, iar dupa ce o termini n-ai cum sa nu fii mult mai atent la propriul drum – nu vei avea cum sa nu simti si sa nu vezi altfel ce ti se întâmpla si te înconjoara.“
(Corina Bernic)
