„Paginile Apelului catre lichele au fost scrise pe fundalul unei drame istorice.
Ele sunt febrile pentru ca au fost puse pe hârtie sub febra urgentei de a evacua trecutul si sub teama ca ar putea sa ni se întâmple ceea ce între timp ni s-a întâmplat.
Din acest punct de vedere volumul acesta este documentul unei societati învinse si, confruntat cu ceea ce a urmat si cu momentul în care ne aflam, un document al triumfului lichelelor.
El este totodata un proiect tipic de intelectual umanist (si iluminist), care crede ca o lume poate fi schimbata cu ajutorul cuvintelor.
De aceea, în cele mai multe dintre paginile acestei carti care are ca tema o miza a istoriei, cuvintele sunt încinse la rosu, sunt patetice, sunt fortate sa îsi atinga limita, sunt urlate, imprecate, alearga pe scena despletite si se bat cu pumnii în piept. si, pentru ca între timp s-au dovedit neputincioase, ele sunt în aceeasi masura tragice si ridicole.
Cu ce disperare am vrut atunci, câtiva dintre noi, sa mutam cursul lucrurilor în directia cea buna! Iar «directia cea buna» — de asta nu ma îndoiam nici o clipa, asa cum nu ma îndoiesc nici acum — trecea prin eliberarea societatii românesti de figura emblematica si dominatoare a lichelei iesite din comunism si care se pregatea acum sa faca din nou istorie.“
— GABRIEL LIICEANU
