Figura lui Miklós Horthy este sinonima cu istoria Ungariei interbelice.

De el se leaga renașterea tarii dupa destramarea Imperiului și încercarile de a recupera teritoriile pierdute la Trianon.

În memoria istorica a românilor – si nu numai a lor –, Horthy este tipul dictatorului fascist, în rând cu Adolf Hitler si Benito Mussolini, iar numele sau echivaleaza cu ocupatia, deportarile si abuzurile contra populatiei civile din Transilvania de Nord în anii 1940–1944.

În procesele de la Nürnberg nu va sta însa pe banca acuzatilor, ci în boxa martorilor, iar sfârsitul vietii si-l va trai în liniste la Estoril, la fel ca alti mari exilati ai epocii (între care si Carol II, fostul rege al României).

În ultimii ani, e asezat pe piedestal de regimul Viktor Orbán, în galeria eroilor natiunii maghiare.

Lasând în urma cliseele istoriografiilor nationale si polemica nationalista, Catherine Horel este primul istoric care alcatuieste biografia regentului Ungariei pe baza unei documentari vaste, reusind sa impuna o viziune noua, critica si obiectiva.

Dincolo de figura controversata a lui Horthy, cartea de fata este în egala masura o ampla fresca a Ungariei dintre cele doua mari razboaie – o istorie ale carei ecouri în prezent sunt înca vii.