Amintiri din Junimea: Societatea Junimea n-a fost un loc, n-a fost un grup, n-a fost, în nici un caz, o institutie plicticoasa, o lectie de manual, a fost o lectie de viata si o stare de spirit: aceea care-i însufletea pe tinerii de vârste cuprinse între vreo 20 si 30 de ani, întorsi de la studii din strainatate cu gândul de a umple un loc gol pe harta treburilor românesti.

Norocul Junimii în anii ei cei mai buni si mai prolifici au fost scriitorii de vârf, numiti azi clasici, împreuna cu capul critic al Societatii, Titu Maiorescu.

Însa norocul Junimii în posteritate a fost un scriitor de rang doi, dovada ca istoria literara nu se sprijina numai pe umerii gigantilor.

Ca sa fie si sa ramâna pentru oamenii viitorului mai mult decât o pagina de dictionar, Junimea avea nevoie de un narator: prezent, activ, implicat, dar mai ales fidel, una dintre cele mai rare calitati ale scriitorilor.

Si îndeajuns de format în spiritul cartilor bune ca sa nu-si rateze misiunea. Acest om a existat, si numele lui este Iacob Negruzzi. (Ioana PÂRVULESCU)

IACOB NEGRUZZI (1842-1932), prozator, poet si dramaturg, fiul lui Costache Negruzzi. A fost membru fondator al Junimii, „secretarul perpetuu" al Societatii si redactorul revistei Convorbiri literare (pentru a carei aparitie scotea adesea bani din buzunarul propriu).

Literat mai putin talentat decât tatal sau, om asezat, cu limitele si prejudecatile epocii, are meritul, ca memorialist, de a fi un bun observator, un narator onest si plin de umor si de a se pune cu bucurie în slujba celor din jur.

Autor: Iacob Negruzzi