Agentul secret al lui Altin-bey
Binecunoscutul logofat Andronic, un muschetar autohton, va face drumuri pe la curtile altor crai si pe la cele ale Imperiului Otoman pentru a-l ajuta pe domnitorul Brancoveanu sa salveze tronul si tara de cotropirea turcilor.
In drumurile sale este insotit de servitorul sau, om din popor plin de intelepciunea si umorul specific taranului roman, care se va dovedi inca o data a fi mai mult decat atat: un prieten.
Inteligenta, umorul, seductia, curajul si indemanarea in manuirea armelor sunt atuurile acestui luptator. Din pacate, eforturile acestui boier il vor duce la sacrificiul suprem.
Despre autor, Rodica Ojog Brasoveanu
Pana in 1999, a publicat 35 de romane, in majoritate politiste, dar si cateva istorice si unul stiintifico-fantastic. Este considerata, in mod unanim, marea doamna a literaturii politiste romanesti.