4 ore – Chef: Cea mai simplă cale spre a găti ca un profesionist, a învăța orice și a duce o viață bună"4 ore – Chef" este o carte despre învățare care folosește ca metodă gătitul.
Din acest motiv, volumul de față nu se adresează doar pasionaților de gătit, ci tuturor celor care vor să învețe cum să învețe mai ușor orice sau aproape orice.
Din cele peste 700 de pagini ale cărții vei învăța să dobândești orice abilitate; să mănânci cu adevărat; să slăbești; să impresionezi prin prepararea unui fel de mâncare special; să îți găsești mai ușor un partener de dragoste, dar și să te distrezi.
Pentru că... da, cartea este plină de anecdote cu tâlc pline de haz culese de prin bucătăriile lumii.
Așadar, dacă vrei să înveți cum să înveți sau să înveți să gătești, află că mai distractiv decât prin metoda „4 ore – chef”… nu se poate.
Tim Ferriss se prezintă ca fiind în primul rând un experimentator, și abia apoi ca antreprenor, angel investor și autor de bestselleruri numărul unu în topul New York Times.
Dacă te întrebi ce vrea să spună autorul cu acest titlu „4 ore – chef”, ei bine, trebuie să știi că Tim Ferriss își propune să livreze prin intermediul acestui volum toate elementele de bază ale școlii gastronomice în patru ore.
4 ore – Chef este totodată o incursiune fascinantă în arta meta-învățării, o artă care - dacă vei ajunge să o stăpânești – îți va deschide ușile succesului în oricare din domeniile de activitate care te interesează.
4 ore – Chef conține sfaturi și trucuri de la maeștri ai șahului, chefi renumiți, atleți profesioniști, somelieri și supermodele care se bucură de prestigiu în domeniile lor de activitate.