Libraria Bucuresti, numai carti bune
Libraria Bucuresti, numai carti bune
Leacuri manastiresti

Contul meu

Cosul meu

Relatii Clienti

Cum Cumpar ?
NOUTATI
ultimele aparitii
in librarie
TOP VANZARI
Fiction, NonFiction
carti pentru copii
IUBIRI SI DESTINE
cele mai frumoase
printese ale Europei
YOUNG FICTION
povesti de iubire,
aventura si suspans
SF & FANTASY
ultima frontiera
in literatura
Aboneaza-te la newsletter
Termeni si Conditii
ANPC
100 de Mari enigme ale lumii
100 de Mari enigme ale lumii
Editura: Ideea Europeeana
Anul de aparitie: 2009
Numar de pagini: 472
Autor(i): Nepomniasci N.N., Nizovski A.I.
Editura: Ideea Europeana
Colectia: Lumea in 100 de capitole

Aceasta antologie inventariaza cele mai mari enigme ale lumii, vazute din punctul de vedere al savantilor rusi.

Cine la ucis pe John Kennedy, care anume a fost mesajul de la Fatima, taina chivotului legii, arca de pe muntele Ararat, miturile dogonilor, mituri si adevaruri despre vampiri, vrajitori si vrajitoare, ce ...

Apare in curand
CARTI » In curs de aparitie » 100 de Mari enigme ale lumii

100 de Mari enigme ale lumii

Aceasta antologie inventariaza cele mai mari enigme ale lumii, vazute din punctul de vedere al savantilor rusi.

Cine la ucis pe John Kennedy, care anume a fost mesajul de la Fatima, taina chivotului legii, arca de pe muntele Ararat, miturile dogonilor, mituri si adevaruri despre vampiri, vrajitori si vrajitoare, ce sunt de fapt mortii ambulanti, sfantul Graal, legenda doctorului Faust, Matrix si multe alte enigme

Din cuprins:
I Enigme ale Pământului si ale Universului
- Marea enigmă a „Marii Explozii“
- „Găurile negre“ aproape de noi?
- Tainele Lunii
- Continente dezmembrate si scufundate
- Originea vietii: întâmplare oarbă sau act rational?
- Pieirea gigantilor
- Potopul lumii
- Desenele din pustiu
- Bezna înfricosătoare
...
II Enigme ale naturii si ale omului
- „Triunghiul diavolului“
- Taina omului zăpezilor
- Fiinte marine necunoscute
- Micul popor
- Adevăruri si mituri despre vampiri
- Zombii, morti ambulanti
- Oamenii electrici
- Oameni care pot pluti în aer
...
III Enigmele istoriei
- Atlantida, insula dispărută pentru totdeauna
- „Blestemul faraonilor“ sau întâmplare fatală?
- Pietrele din Ica
- Taina craniilor de cristal
- Giulgiul torinez: a cincea evanghelie
- Pe urmele idoului de aur
- Masca de fier
- Sihastrul misterios
- A fost Napoleon otrăvit?
- DIsparitia camerei de chihlimbar
- Mesajul de la Fatima
...



ZOMBII, MORTII AMBULANTI

Haitienii cred în zombi. Cred si se tem. Dar oare exista zombi? Raspunsul afirmativ poate fi sustinut cu o multime de exemple. Dar chiar daca exista fiinte care aduc a zombi, sunt ele chiar morti ambulanti? Si poate fi data o explicatie logica unui asemenea fapt straniu?

Zombii au parte de o soarta si mai înspaimântatoare decât cea a vampirilor si a vârcolacilor. Daca lycantropii revin totusi la starea lor normala, de oameni, zombii sunt niste automate fara ratiune, condamnate sa traiasca un semisomn. Zombii se pot misca, pot auzi, pot vorbi chiar, dar nu îsi amintesc trecutul si nu îsi cunosc prezentul. Un zombi poate privi fara umbra de recunoastere în ochii cuiva pe care l-a iubit sau poate trece fara o tresarire pe lânga propria casa. Nici strigoi, nici fiinta vie, zombi se afla undeva în zona limita dintre viata si moarte. Zombi este o apoteoza a materialismului, visul împlinit al manipulatorilor din toate timpurile si din toate locurile: un corp fizic uman fara suflet si fara ratiune. Cu ajutorul magiei negre, acestui corp i-a fost data aparenta de viata…

Patria acestui fenomen este Haiti. În aceasta tara din Caraibe pot fi auzite o multime de povesti despre oameni care au murit, au fost înmormântati, iar dupa o vreme au reaparut brusc, devenind zombi. Una dintre cele mai cunoscute istorii de acest fel a fost descrisa pentru prima data în anul 1938, de catre scriitoarea americana Zora Hurston.

O tânara fermecatoare, numita Maria, a murit în anul 1909. Cinci ani mai târziu a fost vazuta de niste prietene din timpul scolii la fereastra unei case din capitala haitiana Port-au-Prince. Proprietarul casei a refuzat categoric sa le ofere vreo explicatie. Prietenele au revenit împreuna cu tatal Mariei, dar nu au mai gasit nici proprietarul, nici fata. Prin oras circulau cele mai nelinistitoare zvonuri. Pentru a linisti opinia publica, autoritatile au dispus sa se deschida mormântul fetei. În mormânt se afla un schelet prea lung pentru o adolescenta. Dar hainele erau acelea în care fusese înmormântata fata…

A început sa circule zvonul ca trupul Mariei fusese dezgropat de un vrajitor care o transformase în zombi, iar când vrajitorul a murit, vaduva acestuia o daduse pe fata-zombi unui om. Parintii au reusit totusi sa-si gaseasca fata si, dupa ce au deghizat-o în calugarita, au trimis-o din Haiti în Franta, unde a si fost vizitata de fratele ei.

Acest caz nu este foarte tipic pentru istoriile cu zombi, pentru ca – si acesta este lucrul cel mai trist – nimeni nu poate ajuta un zombi. De cele mai multe ori, familia si prietenii nu stiu ce s-a întâmplat, iar daca stiu, sunt prea speriati pentru a cuteza sa actioneze în vreun fel. Aceeasi Zora Hurston face cunoscuta si o alta istorie, care i-a fost relatata de o mama careia îi murise baietelul. În noaptea de dupa înmormântare, fiica ei auzise deodata cânt si larma pe strada. În corul celor care cântau, fata a recunoscut glasul fratelui ei mort. S-a speriat atât de tare, încât a început sa plânga în hohote, trezind toata casa. Când s-au uitat pe fereastra, cei ai casei au vazut un alai sinistru: pe drum treceau un vrajitor cu ajutoarele sale, care îl duceau pe baiatul abia înmormântat. În momentul în care acesta, miscându-si anevoie picioarele, a ajuns în dreptul ferestrei, toti ai lui l-au putut auzi plângând. „ Dar groaza indusa de aceste creaturi a fost atât de mare – scrie Zora Hurston – încât nici chiar mama si sora lui nu au avut curajul sa iasa pe strada si sa încerce sa-l salveze.” Alaiul a disparut. La scurt timp, sora baietelului a înnebunit.

Ce sunt de fapt acesti misteriosi zombi? Pentru a raspunde la aceasta întrebare trebuie sa ne întoarcem în timp, la istoria haitiana. Nouazeci la suta dintre locuitorii acestei tari sunt urmasi ai negrilor adusi pe timpuri din vestul Africii, pentru a lucra ca sclavi pe plantatiile de trestie de zahar. Aceasta „ republica neagra”, unica în Lumea Noua, este considerata oficial drept tara crestina, dar o mare parte din populatia ei continua, în ascuns sau pe fata, sa împartaseasca diferite credinte pagâne aduse de strabunii lor din Africa.

Sclavii haitieni apartineau în marea lor majoritate triburilor care vorbeau limba yoruba. Aceste triburi credeau în spirite, magie si vrajitorie. Vechile traditii din vestul Africii au stat la baza cultului Voodoo, care a înglobat unele practici religioase ale popoarelor din vestul Indiei si a carui floare veninoasa a înflorit pe deosebit de prielnicul pamânt haitian.

În anul 1804, dupa o îndelungata lupta, negrii din Haiti si-au câstigat independenta si si-au proclamat propria republica. Francezii, carora le apartinea acest teritoriu, au fost nevoiti sa paraseasca insula. În ochii fostilor sclavi, crestinismul era religia asupritorilor francezi, fata de care nu aveau decât ura, în timp ce vechile culte pagâne înglobate de religia Voodoo le socoteau ca fiind ale lor. Asa încât nu e deloc de mirare ca, dupa izgonirea francezilor, religia Voodoo aproape ca s-a generalizat.

Cultul Voodoo are doua fete. Una este credinta în diverse divinitati carora li se închina, si nu se deosebeste prin nimic de cultele pagâne obisnuite. Mai exista însa o fata, cea oculta. Aceasta este Voodoo al magiei negre, al vrajitoriei.

Cel mai important element al ceremoniilor Voodoo este sângele. Se sacrifica porci, gaini si cocosi. Ritualurile Voodoo se petrec în asa-numitele „ tonnelles”. Acestea pot fi la fel de bine o cocioaba nenorocita cu tarâna murdara pe jos sau o vila eleganta cu arhitectura moderna, numai sa aiba un ring pentru dansul ritual. În timpul acestui dans, participantii la ritual traiesc cea mai importanta experienta Voodoo: sunt posedati de spirite. Dansul, cântul si bataia tobelor creeaza atmosfera în care cel ce practica Voodoo si spiritul devin totuna, pâna în momentul când dansatorii intra în transa, totul terminându-se cu pierderea cunostintei si cu convulsii.

Cel care danseaza poate fi posedat de oricare dintre numeroasele spirite Voodoo, majoritatea purtatoare de nume africane. În acest moment, cel stapânit este perfect convins ca a devenit într-adevar spirit. El capata înfatisarea, gesturile si comportamentul spiritului. Astfel, cel aflat în stapânirea spiritului „ Papa Legba”, care apara poarta de intrare în alte lumi si este o divinitate a raspântiilor ce are drept simbol o cârja, se deterioreaza vazând cu ochii si începe sa schioapete. Cel stapânit de spiritul marii va vâsli cu vâsle nevazute. Cel stapânit de o divinitate feminina cocheta se va fandosi si se va purta provocator. Una dintre divinitatile pagâne aduse în Haiti din Benin este Agassa, jumatate femeie-jumatate pantera, care îi face pe cei aflati sub stapânirea ei sa-si încovoaie degetele ca pe niste gheare.

Posesia dureaza câteva ore, timp în care cel în cauza poate pasi fara sa simta vreo durere pe carbuni aprinsi, sa-si afunde palmele în apa clocotita, sa-si taie degetele… Patrick Leigh Fermor, care a vizitat Haiti, comenteaza aceasta stare într-o carte aparuta în 1950 sub titlul Arborele calatorului, în felul urmator: „ Fiecare haitian este deprins din frageda copilarie cu momentul întruparii si stie ca aceasta minune se produce în tonnelles, unde pâna si aerul este saturat cu taine, iar bataia tobelor actioneaza aproape fizic asupra creierului sau. Sub influenta tobelor, a dansului si a prezentei divinitatii, el intra într-o stare de isterie si, ca urmare, de autohipnoza.”

Pe baza unor encefalograme, s-a stabilit ca creierul uman este deosebit de sensibil la solicitari ritmice. Astfel, variind înaltimea tonului si ritmul ceremoniei rituale, preotul cultului Voodoo, numit hungan, poate mari gradul de sugestibilitate. Pentru a favoriza intrarea în starea de posedare, hunganii folosesc tot felul de prafuri si de ierburi, dar se spune ca în atmosfera febrila a ceremoniei Voodoo poate avea efect orice, chiar si un simplu ardei.

Practicantii Voodoo considera ca spiritele nu pot intra în trup daca sufletul mai este acolo, deci acesta este momentul initial al luarii în stapânire. Se considera ca sufletul este format din doua parti: Marele Înger Bun si Micul Înger Bun. Primul este ceea ce am putea numi constiinta de sine. Fara ea, Micul Înger si trupul pierd legatura. În timpul luarii în stapânire, Marele Înger iese din corp, omul nu mai este el însusi, devenind spiritul care i-a ocupat trupul. De regula, posedarea trece de la sine, si Marele Înger revine la locul sau. Uneori însa, acest lucru nu este posibil decât cu ajutorul hunganului.

Dupa moarte, trebuie avut grija ca sufletul eliberat de corp sa aiba un nou lacas. Sufletul, care ramâne mai întâi pe fundul unui râu, este chemat de hungan în cadrul unei ceremonii speciale si este instalat într-o cutioara menita sa înlocuiasca trupul fizic. În felul acesta, sufletul devine spiritul stramosului pazitor al întregii familii.

Ideea sufletului care iese si se întoarce înapoi în trup sta la baza multor credinte haitiene, inclusiv a celei în zombi. În momentul când iese, sufletul poate cadea în mâinile diavolului. Fireste, a poseda un corp omenesc fara suflet, al carui loc l-a luat un duh rau, este cât se poate de comod ( lucru cunoscut cât se poate de bine, atât în trecut cât si în prezent, de catre materialistii practicanti). De aceea, vrajitorii cultului Voodoo transforma cu draga inima mortii, recurgând în acest scop la diverse metode diavolesti.

Vrajitorii Voodoo, numiti bokori, sunt niste personaje cam înspaimântatoare, care comunica cu spiritele întunericului si practica cele mai sinistre procedee de magie neagra. Uneori, hunganul si bokorul sunt una si aceeasi persoana: preotul Voodoo trebuie sa cunoasca vrajitoria pentru a o putea învinge. Un hungan poate pune astazi un blestem prin magie alba, iar mâine, de aceasta data ca bokor, poate recurge la farmecele magiei negre. Cu toate acestea, practicantii cultului Voodoo considera ca un hungan adevarat, asa cum trebuie, nu se va ocupa niciodata cu vrajitoria. În acelasi timp, exista bokori care nu au fost niciodata preoti Voodoo. Astfel de bokori conduc de obicei diferite societati oculte secrete, se închina diavolului si îsi tin soborurile în cimitire, unde îndeplinesc ritualurile sinistrului cult al mortilor.

Acesti vrajitori fac din pamânt tombal si din oase de morti niste prafuri speciale, pentru „ a trimite mortul” asupra dusmanului. Un astfel de praf împrastiat la usa sau în calea dusmanului îi poate provoca acestuia, în absenta unor contramasuri, paralizia sau chiar moartea. Dupa cum au remarcat cercetatorii, daca potentiala victima crede în magie, se poate obtine cu usurinta rezultatul dorit, dar daca nu crede, tot tapajul cu praful devine o gluma de un prost gust sinistru. Din pacate, mai frecvent este primul caz, de vreme ce haitienii cresc de mici într-o atmosfera suprasaturata cu povesti despre magie neagra, stafii si vrajitori. Mamele îsi sperie copiii spunându-le ca daca nu sunt cuminti îi ia bokorul sau Tonton-maconte – un vrajitor Voodoo ratacitor. Aceasta din urma amenintare a devenit realitate dupa ce, în anul 1957, în Haiti a venit la putere sângerosul dictator François Duvalier. Garzile de corp ale acestuia, criminali scosi de prin puscarii, care au facut sa piara mii de oameni nevinovati, au fost numite de popor tonton-maconte.

Aceasta atmosfera de frica si de superstitii pagâne care, cu anii, a pus stapânire pe Haiti, a devenit un mediu prielnic pentru credinta în zombi. Întradevar, celor ce împartaseau cultul mortilor nu le era greu sa creada ca un vrajitor care practica magia neagra poate face un cadavru sa umble si sa îndeplineasca o vointa straina. Nimic nu este mai îngrozitor pentru un pagân care crede în vrajitorie decât pericolul de a fi transformat în zombi. La sfârsitul anilor 1950, Alfred Moreau, autorul cartii Voodoo în Haiti, spunea cu parere de rau: „ În Port-au-Prince, chiar si printre oamenii instruiti, nu sunt multi care sa nu creada, fie cât de putin, în aceste istorii sinistre”.

Una dintre aceste istorii, notata de Moreau, este povestea unei fete care a respins avansurile unui hungan ale carui puteri erau deosebit de mari. Acesta s-a îndepartat bolborosind amenintari. N-a trecut mult, si fata s-a îmbolnavit si a murit. Când au înmormântat-o, sicriul s-a dovedit a fi prea scurt, asa încât, pentru a încapea, gâtul fetei a fost îndoit. O lumânare de lânga sicriu i-a facut o arsura la un picior. Dupa o vreme, oamenii au vazut-o vie. Au recunoscut-o dupa arsura si dupa gâtul strâmb. S-a spus ca hunganul, ca sa se razbune, o transformase în zombi si o luase ca servitoare…

Asadar, acest vrajitor fusese mânat de dorinta de a se razbuna – motiv obisnuit pentru transformarea cuiva nedorit în zombi. Uneori, când cadavrele se preteaza, ele sunt transformate în zombi pentru a fi folosite ca forta de munca neplatita. În cazuri mai rare, omul transformat în zombi este victima unui pact cu forte diavolesti care îsi iau drept plata pentru serviciile facute suflete omenesti. Iar daca în folclorul european crestin exista povesti despre vinderea propriului suflet diavolului, practicantii Voodoo se rascumpara fata de diavol cu sufletele altora, primind în schimb putere, bogatie sau avantaje.

O astfel de întelegere se încheie prin intermediul bokorilor. De cum se lasa noaptea, bokorul încaleca pe cal si porneste în goana mare spre casa victimei, unde, apasându-si buzele de o crapatura a usii, absoarbe sufletul si îl pune într-un clondir pe care îl astupa. Imediat dupa aceea, victima se îmbolnaveste si moare. Dupa ce este înmormântata, la miezul noptii, bokorul vine cu ajutoarele sale la mormânt, dezgroapa victima si îi rosteste numele. Mortul învie si încearca sa ridice putin capul – caci bokorul îi stapâneste sufletul. În acest moment, bokorul destupa clondirul si îl agita pe sub nasul mortului. Acum mortul este reanimat. Bokorul îl scoate din mormânt si îi da o lovitura zdravana în cap – ca sa-l învie de-a binelea ( desi, în mod obisnuit, o astfel de lovitura are efect contrar), dupa care astupa cu mare grija mormântul la loc, pentru ca nimeni sa nu afle ce s-a întâmplat…

Apoi, bokorul si ajutoarele sale duc victima pe lânga casa ei. Se spune ca dupa aceea ea nu o va mai recunoaste si ca nu va mai încerca niciodata sa se întoarca la ea. Victima este dusa apoi în casa bokorului, unde i se da sa bea o tinctura speciala. Unii spun ca ar fi un extract din plante otravitoare, ca matraguna sau iarba lui Jimson. Altii spun ca e un preparat din picaturile care curg din nasul mortului. Dupa administrarea acestui narcotic magic, treaba se poate considera facuta: victima devine zombi – un mort ambulant, înspaimântator si supus, care va îndeplini orice dorinta a vrajitorului.

Pentru a face ca vrajitorii sa nu poata dezgropa si transforma cadavrele în zombi nu trebuie precupetit nimic. Familiile mai cu stare toarna beton peste mormintele rudelor. Altii îsi îngroapa rudele în propria gradina sau la marginea unui drum umblat. Cum bokorul nu-si poate atinge scopul decât atunci când cadavrul cu pricina este proaspat, rudele si prietenii stau de straja la morminte pâna când cadavrul începe sa se descompuna. Uneori cadavrul mai este omorât o data, gaurindu-i-se capul, turnându-se otrava în el sau prin sugrumare. Alteori, mortul este îngropat cu un cutit în mâini, ca sa se poata apara de vrajitor. Se mai obisnuieste si sa se puna cadavrul cu fata în jos si sa i se umple gura cu pamânt, sau sa i se coasa buzele, pentru ca atunci când vrajitorul îi va rosti numele, el sa nu poata raspunde.

Daca, în ciuda tuturor acestor masuri, un om devine zombi, el se va putea salva de la transa vesnica numai daca manânca sare. Atunci îsi da seama imediat ca este zombi si se întoarce pentru totdeauna în mormânt.

În cartea sa Nevazutii, antropologul britanic Francis Huxley reda o istorie cu un zombi, care i-a fost povestita de un preot catolic din Haiti. Acest zombi bântuise timp de câteva zile prin satul sau, pâna când a fost prins si dus la postul de politie. Politistii s-au speriat însa într-un asemenea hal, încât n-au stiut ce sa faca si i-au dat drumul. Dupa câteva ore, cineva, luându-si inima în dinti, i-a dat sa bea niste saramura, si atunci zombi a putut sa-si bolboroseasca numele. Dupa aceea a fost recunoscut de o matusa care locuia prin apropiere. Ea a spus ca nepotul ei murise si fusese îngropat cu patru ani în urma. A fost chemat preotul; zombi i-a dezvaluit numele vrajitorului care îl pusese, ca si pe alti câtiva zombi, sa munceasca pentru el. Cu toata spaima de care au fost cuprinsi, politistii i-au trimis o scrisoare vrajitorului, propunându-i sa si-l ia pe zombi înapoi. Dar dupa doua zile, zombi a murit de-adevaratelea – daca nu cumva a fost omorât, din cauza dezvaluirilor facute, chiar de vrajitor. Vrajitorul a fost arestat, dar nu s-au mai gasit alti zombi.

Nu de putine ori, misionari catolici si protestanti din Haiti pot fi auziti povestind cazuri în care au condus un mort pe ultimul drum, au facut slujba, au pus capacul peste sicriu si au acoperit mormântul cu pamânt, pentru ca dupa câteva zile sau saptamâni sa-si întâlneasca fostul „ client” cu o privire încremenita si cu chipul împietrit, fara sa stie de el, dar nicidecum mort! Zora Hurston, de care am mai amintit, scrie ca, uneori, câte un bokor care se caieste sau câte o vaduva de vrajitor duc aceste fiinte la misionarii crestini.

Zora Hurston a vazut, a atins si a fotografiat zombi. O zombi fotografiata de ea este Felicia Felix-Mentor, decedata în 1907 si vazuta în 1936 în chip de zombi, ratacind goala pe drumul din apropierea fermei fratelui ei. Atât fratele, cât si sotul ei au recunoscut femeia pe care o îngropasera chiar ei în urma cu douazeci si noua de ani. Felicia era într-un hal fara de hal. A fost trimisa la spital, unde, dupa câteva saptamâni, a vazut-o si Zora. „ Era ceva monstruos – scrie ea. – O fata alba cu ochi morti. Pleoapele – absolut albe, parca erau arse cu acid. Ce puteai sa-i spui? Si ce sa-ti fi raspuns? Nu puteai decât sa te uiti la ea. Dar era un spectacol pe care nu-l puteai suporta prea mult.”

Asadar, zombi, sau ceva de soiul asta, exista. Dar cum se poate da aparenta de viata unui cadavru? Iata ce scria Montegue Summers, cunoscator în ale vrajitoriei si magiei negre: „ A da aparenta de viata unui corp mort este o realizare ce nu sta decât în puterea unui vrajitor extrem de ticalos, care a patruns adânc în haurile iadului”. În ceea ce priveste realizarea n-avem ce spune, dar în privinta ticalosiei, Summers are fara doar si poate dreptate. O explicatie mai verosimila ar fi însa aceea ca asa-zisii zombi nici nu murisera.

Caracteristicile unui zombi sunt lipsa expresiei, faptul ca priveste fix înainte, chipul alb si mersul târsit. Nu pricep ce li se spune, iar vorba lor fonfaita e mai întotdeauna lipsita de sens. Cel mai adesea nu scot decât niste sunete guturale, asemanatoare unui grohait. Aproape întotdeauna, oameniizombi poarta semnele unor deficiente mintale. Astfel încât se prea poate ca multi dintre zombii vazuti de cercetatori sa fie de fapt, pur si simplu, niste oameni retardati, ascunsi cu grija de familiile lor, pentru a lasa sa se creada ca nu mai sunt demult în viata, asta pâna când îi vede cineva. Astfel, lui Alfred Metroe i-a fost aratat drept zombi „ un nefericit de somnambul”. Era o fetita anormala care fugise de-acasa, unde era tinuta de parinti sub cheie. Când scriitorul William Seebrook a mai iesit din starea de soc provocata de vederea „ ochilor arzatori, care nu focalizau si nu vedeau”, a ajuns tot la concluzia ca zombii vazuti de el nu erau nicidecum cadavre înviate, ci „doar niste nefericite fiinte umane care-si pierdusera mintile, idioti pusi sa munceasca la câmp”.

Dar cum ramâne atunci cu martorii care se jura ca au vazut morti zombi? Si nu toti zombii au fost de la bun început idioti, de vreme ce prietenii si-i amintesc pe unii dintre ei ca pe niste oameni zdraveni la minte si la trup!

Iata întrebari la care nu e usor de raspuns. Si totusi se poate obtine un raspuns, ba chiar din cea mai neasteptata sursa, si anume… din vechiul cod penal existent în Haiti. „ Tot o tentativa – spune unul dintre articolele acestui cod, referitor la tentativa de omor – este folosirea unor substante cu ajutorul carora subiectul este cufundat într-un somn letargic de mai scurta sau mai lunga durata, indiferent de scopul utilizarii acestor substante si de consecinte. De asemenea, daca subiectul a fost înhumat în stare de somn letargic, tentativa devine omor cu premeditare”. Rezulta de aici ca zombi poate fi de fapt un om pe care cei apropiati l-au înmormântat si l-au plâns, dar un bokor viclean l-a scos din mormânt. Numai ca fusese înmormântat… de viu, îngropat într-o transa asemanatoare mortii!

Un doctor haitian i-a povestit lui William Seebrook ca cel putin unii dintre zombii vazuti de el erau victime întâmplatoare sau intentionate ale unor asemenea cazuri. Zora Hurston, dupa ce a analizat împreuna cu mai multi doctori acest fenomen haitian, scria: „ Nu este vorba, bineînteles, despre învieri din morti. Cel mai probabil este ca au fost înhumati într-o stare foarte asemanatoare mortii, în urma folosirii unor leacuri. Este posibil ca modul de preparare al acestora sa fi fost adus din Africa si sa se fi transmis din generatie în generatie… Ele distrug, în mod evident, acea parte din creier care comanda vointa si graiul. Victimele se pot misca si pot actiona, dar nu-si pot exprima gândurile. Doi doctori s-au interesat foarte îndeaproape de aceste mijloace, dar nu au reusit sa le afle modul de preparare. Este un secret pe care initiatii nu sunt dispusi sa îl dezvaluie nici cu pretul vietii.”

În Africa pot fi auzite si acum legende despre morti înviati de vrajitori. Dar adevarata patrie a zombilor este Haiti. Astazi, asemenea ritualuri Voodoo secrete au loc pentru a atrage turistii, aceste spectacole pitoresti bucurându-se atât de interesul etnografic al strainilor, cât si de cel al localnicilor. Din pacate însa, cei mai multi haitieni continua sa creada în magie neagra, vrajitorie si alte dracovenii. Frica superstitioasa le-a intrat în sânge. Tocmai aceasta frica da nastere la zombi – trupuri ambulante fara suflet si fara ratiune, sclavi necuvântatori care îndeplinesc poruncile unor stapâni-vrajitori. Dar, odata luate în stapânire sufletele oamenilor, nu e mare lucru sa le iei în stapânire trupurile…

Carti scrise de acelasi autor:
Nepomniasci N.N., Nizovski A.I. - 100 Mari enigme ale lumii (apare in curand - solicita acest produs)
Nepomniasci N.N., Nizovski A.I. - 100 de Mari enigme ale lumii (apare in curand - solicita acest produs)

Ce parere ai despre cartea "100 de Mari enigme ale lumii" ?

Cine a cumparat 100 de Mari enigme ale lumii, a mai cumparat si:
Martora
Sandra Brown
Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor. Manual pentru clasa a X-a
Mioara Gheorghe
7 Wonders
Antoine Bauza
Teme de matematica. Semestrul I. Clasa VI
Petrus Alexandrescu
Libraria Univers
Adulter
Cartile Copilariei
Demonul amiezii
300 de ani de la martiriul Sfintilor Brancoveni
Focus Daniel Goleman
| Despre noi | Index Autori | Index Edituri | Index Titluri | Cautari | Reguli confidentialitate |
© LIBRARIA BUCURESTI ONLINE