De amor, de amar, de inima albastra
Ileana Vulpescu spune: Este o carte cu niste personaje dintre care unele au virsta mea, altele sint mai batrine decit mine; iar actiunea cartii porneste prin 1950 si se termina in zilele noastre.
E o perioada despre care nu se poate spune ca a fost una de fericire in viata oamenilor si, de fapt, nici nu stiu daca exista perioada de fericire totala pentru cineva si depinde mult pe ce palier te-a situat viata. De unde pornesti.
Personajul principal feminin este o fiica de taran, cu mama analfabeta, numai taica-sau stie sa se iscaleasca si sa citeasca; romanul urmareste evolutia acestei persoane din 1944, de pe vremea cind personajul are 12 ani, fiind nascut in 1932 si dupa aceea, modul in care aceasta persoana reuseste sa se strecoare in viata cum, de fapt, foarte multi dintre noi ne strecuram in viata; ne-am strecurat intr-o epoca, ne strecuram si in celelalte pentru ca despre foarte putini oameni se poate spune ca traiesc o viata asa cum si-ar fi dorit, ci mai degraba traiesc o viata asa cum au putut s-o traiasca.
Ceea ce se poate spune despre trecut, despre prezent si despre viitor.
Asadar, o viata obisnuita traita de oameni intr-o anumita epoca: nu este viata unor victime, este viata unor oameni care traiesc normal atit cit pot sa-si permita intr-o vreme anormala.
Or, am ajuns la concluzia ca, de fapt, vorba unei batrine ardelence: „Apoi, mama, n-o fo niciodata sa nu fie cumva.”
[.......]
Ne straduim de totdeauna sa aflam care sunt mecanismele trecerii noastre prin viata. Am vrea sa le-nfrumusetam si s-aurim pilula. Putem sa ne straduim mult si bine; ele raman, prozaic, neschimbate: foamea, dragostea, frica, invidia. Majoritatea oamenilor sunt manati de biciul foamei. Pentru cine nu stie ce va sa zica foamea o poate trata ca pe-un element vulgar.
Depinde care e palierul pe care te-a situat nasterea. Nu sunt de dispretuit, ba dimpotriva, sunt chiar de admirat, cei care muncesc si vor sa-si depaseasca palierul din nastere, ca sa aiba ce manca si, in acelasi timp, nu se-nraiesc nicicum, ci restituie societatii macar stradania neamului din care se trag. Pentru un biolog, beneficiind de cele mai moderne mijloace de investigare, e un succes realizarea unei clone: a interventiei pe-un embrion.
Pentru taranul care, neam de neamul lui, si-a arat ogorul cu plugul tras de doua vaci costelive, tractorul se-arata minunea minunilor, iar cine-i va lua sapa din mana si va nascoci o unealta care sa praseasca singura va fi cel mai mare inventator.
Cartea de fata infatiseaza, fara partinire, prin intermediul personajelor ei, mecanismele vietii nostre, neschimbate ca un mit.
(Ileana Vulpescu, De amor, de amar, de inima albastra)
