Lucrarea cea mai emotionanta a lui Jacques Salomé ne introduce în arta de a comunica la nivelurile profunde ale constiintei, pentru a pune bazele unor relatii vii si armonioase cu sine si cu ceilalti. Pornind de la experienta personala si de la descoperirile cotidiene ale existentei sale, ne ofera câteva repere pentru a explora zonele de umbra ale personalitatii noastre, capcanele si neîntelegerile din relatia cu sine si cu ceilalti; a învata sa depasim înfrângerile, violentele si suferinta; a avea curajul de a merge mai departe. O carte de referinta pentru timpul prezent, când arta de a comunica este o necesitate a reusitei personale.

Pentru Jacques Salomé, comunicarea este stiinta de a trai.

*****
   Curajul in sine, inseamna sa accepti in anumite momente ale vietii, in anumite situatii, de a fi vulnerabil (ceea ce nu inseamna expus), sa te recunosti fragil si in acelasi timp sa indraznesti sa iti asumi riscul de a lua o atitudine, de a te defini nu numai in fata unor necunoscuti, ci, mai ales, in fata celor care ne iubesc si care ar vrea sa ne vada altfel. Acest tip curaj nu se manifesta nici prin izbucniri, nici prin declaratii zgomotoase sau incendiare ci se identifica alaturi de increderea in sine, de afirmare, transparenta si deschidere fata de schimbarile benefice (nu opuse) care vizeaza confruntarea ca dialog (si nu afrontul).

*****

   Orice demers spiritual ne îndeamna mai întîi la purificare si la dezvaluire, ne invita sa postim cu inima si sa ajunam cu sufletul. Chiar daca impune renuntarea la iluzii, el nu ne scu­teste de o munca de arheologie personala, adica de o medita­tie asupra trecutului nostru, asupra fidelitatilor, repetitiilor si mostenirilor noastre. si nu ne fereste de o clarificare a convin­gerilor noastre, de o explorare a capcanelor si neîntelegerilor care ne leaga de mîini si de picioare sau ne pun bete în roate în relatiile cu celalalt sau cu noi însine. Are la baza o perioa­da de ucenicie, pentru a ne da repere solide si puncte de an­corare ferme, pentru a ne ajuta sa ne situam în labirintul nu­meroaselor solicitari ale vietii contemporane.

Sa ne dam seama de posibilitatea unei comunicari relatio­nale sau sa comunicam constient: în aceasta carte este vorba tocmai despre asumarea responsabilitatii pentru a constienti­za si a ne angaja în relatii mai deschise.

Mi-am dorit sa ofer cîteva borne pornind de la parcursul meu si de la cel al fiintelor care mi-au marcat viata.

Pentru ca setea de semnificatie care ne stapîneste în anu­mite momente ale vietii se însala adesea si poate fie sa se as-tîmpere cu bauturi gustoase si mieroase, dar îmbatatoare si toxice, fie sa se stinga în raspunsuri excesive.

Daca prosperitatea se atinge printr-o împlinire interioara, atunci aceasta împlinire trebuie totusi sa se poata transpune într-o experienta a cotidianului tesuta si amalgamata dintr-o retea de relatii active si creatoare cu sine si cu ceilalti.

In acelasi timp, orice demers spiritual, fondat deopotriva pe aspiratia la transcendenta si pe nevoia de aprofundare, ne conduce catre dezgolire. Ne paste riscul unui soc si al unei în-tîlniri dureroase si bulversante cu propria nuditate psihica. Aceasta aventura ne confrunta cu lipsurile noastre afective, cu excesele noastre, cu vidul de identitate, cu apasarea certi­tudinilor, cu dorintele si lacunele noastre, cu insignifianta va­lorilor noastre, cu golurile si carentele noastre, dar în acelasi timp cu haul din noi si monstrii nostri interiori, pentru a ne putea deschide — aceasta este speranta care ma anima — ca­tre o întîlnire cu aceasta parte de divinitate care îsi cere drep­tul la integrare în totalitate.

In aceste momente de instabilitate de durata sau tranzito­rie care caracterizeaza orice schimbare, este de dorit si chiar necesar sa cautam repere valide si verificate, pentru a ne mentine la suprafata, ancorati pe linia noastra. Repere dem­ne de acest nume care, fara sa ne dicteze pasul urmator, sa ne fie borne pentru necesitatile drumului, lumini care sa ne aju­te sa pastram drumul bun, fara a ne stînjeni totusi „cautarea" si elanul întrebarilor. Cu atît mai mult cu cît în jurul aspiratiei la înaltare spirituala misuna amenintarile: boala idealismu­lui, decolarea nu întotdeauna controlata catre stari de consti­inta diferite, sau aterizarile fortate pe nisipurile miscatoare ale cotidianului sec. în acest sfîrsit de secol, mondializarea galopanta si expansiunea vertiginoasa a retelelor de comuni­catii în toata lumea ne împing — si pe copii si nepotii nostri înca si mai mult — spre a ne lasa prada atotputerniciei infan­tile cînd aceasta ne face sa confundam sarbatorirea cu consu-matorismul si ne determina sa flirtam periculos cu propriile noastre frontiere interioare.

Ce lung si presarat cu capcane este drumul catre gasirea unui sens pentru manifestarile banale si imprevizibile ale vie­tii, pentru a depasi aparentele, pentru a ajunge la un acord, înainte de a deveni noi însine izvoare, va trebui sa navigam pe bîjbîite sau sa fim îndrumati pentru a ne gasi calea.

Calea se prezinta cînd ca un spatiu imens între credinte si certitudini, cînd ca un drum îngust pe care se confrunta intuitii, observatii si experiente, înainte de a ne trezi, avem de par­curs o întreaga „itinerare" (cautarea unui itinerar)care tine de la cautarea adevaru­lui, cu riscul unei adaptari, pîna la necesitatea unei dezgoliri. Trebuie sa cream un spatiu larg în noi însine pentru a ne nas­te întru acceptare.

Chiar daca practica este prezenta în existenta mea, nu de­spre ea vreau sa vorbesc, ci vreau sa expun o germinare: a mea din cei 60 de ani de viata.